Camere pline de mucegai și paturi improvizate. Cum arată căminul Academiei de Poliție „A.I. Cuza” din București
Imagini de groază au fost surprinde la unul dintre căminele cele mai „vânate” academii din România. Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, căci despre ea este vorba a lăsat un gust amar viitorilor studenți, dar și părinților.
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București este una dintre academiile de pe lista multor absolvenți de liceu. Cei care își doresc o carieră în domeniu poliției se îndreaptă mereu către prestigioasa instuție de învățământ. Deși admiterea nu este deloc una ușoară, ceea ce îi așteaptă pe viitori studenți este de-a dreptul desprins din filmele de groază.
Recent, pe social media circulă un filmuleț chiar din una dintre camerele de cămin de la Academia de Poliție. Imaginile sunt dezolante și, cu siguranță, nimeni nu s-ar fi așteptat la așa ceva. Studenții sunt obligați să doarmă în camere pline de mucegai și pe paturi improvizate din uși și saltele cu găuri în ele.
După viralizarea imaginilor, semnele de întrebare nu au întârziat să apară. Studenții și părinții sunt din ce în ce mai îngrijorați din cauza abuzurilor și a tratamentelor degradante la care sunt supuși studenții.
Reacțiile sunt împărțite
Reacțiile celor care au văzut filmările nu au întârziat să apară. Mulți au comparat condițiile cu cele de la Academia Forțelor Terestre. Acolo, mulți au caracterizat cazarea din cămin ca fiind una de 4 stele.
Studentul care a postat imaginile pe social media susține că cea mai așteptată este reacția ministrului. „Este așteptat cu interes răspunsul domniei sale cu privire la condițiile monstruoase în care sunt obligați să locuiască viitorii ofițeri”, a spus studentul.
Însă, din reacțiile altor studenți se pare că nici la alte cămine de stat situația nu este mai roz. La Universitatea Politehnica din București condițiile sunt mult mai rele. La fel și la căminele în care locuiesc viitorii pompieri.
@edward.deara #ministerulafacerilorinterne #polițiaromână #academiadepolitie #fy #romania #fyp #policeacademy #politist #admitere #stiri #viral #diasporatiktok #romaniantiktok ♬ sunet original – edward.deara





