Conform Calendarului Ortodox, Biserica îl sărbătorește astăzi, 20 noiembrie 2021, pe Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul a fost urmaș al Cuvântului lui Dumnezeu și avea puterea de a alunga, prin rugăciune, duhurile necurate și demonii din oameni.

Cine a fost Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul

Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul s-a născut la sfârșitul secolului VIII și a crescut în Irinopolis din Decapolea Isauriei, un mic orășel din Asia Mică. După paisprezece ani petrecuți la mănăstire, Sfântul Grigorie se retrage într-o peșteră, unde aude, pentru prima dată, glasul lui Dumnezeu.

doxologia.ro

 

Alunga demonii din oameni

Dumnezeu l-a chemat la El pe Cuviosul Grigorie și l-a sfătuit să plece din peșteră și să ajute oamenii care aveau nevoie. Sfântul Cuvios Grigorie mergea în fiecare mănăstire în parte și, astfel alunga toate duhurile rele și necurate din oameni, prin rugăciune. A devenit sfânt pentru marea putere pe care o avea, aceea de a alunga demonii din oameni.

După moartea Sfântului Grigorie, moaștele se află pe teritoriul țării noastre, la Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea. În anul 1498, banul Barbu Craiovescu a cumpărat moaștele acestuia, în timpul domniei sale.

Troparul Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, glasul al 3-lea:

Chip te-ai făcut înfrânării şi prin Dumnezeiescul Duh pe toţi i-ai luminat. Alergarea dreptei credinţe o ai săvârşit şi cu învăţăturile lumea ai luminat şi ai mustrat cugetele celor rău credincioşi, Părinte Cuvioase Grigorie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Cântarea 1, glasul 1. Irmos: Hristos Se naşte, slăviţi-L…

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtătorule de Dumnezeu, roagă pe Singurul Dătător de bine să fie Milostiv nouă, celor ce prăznuim întru tot sfântă pomenirea ta şi cere iertare de păcate, ca întru laude Domnului să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce toate le vede, văzând viaţa ta cea îngerească, a ascultat rugăciunile tale şi înger trimiţând, sabie de foc ţi-a dat, tăindu-ţi patimile inimii. Pentru aceasta cu negrăită Slavă cânţi, întru veselie: Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu căldură ai alergat la Dumnezeu, dorind de mărirea cea fără de moarte. Părinte Grigorie, de tot pe tine te-ai sfinţit, cu viaţă fără prihană şi cu înfrânarea şi cu luminată inimă; şi neîncetat întru veselie lauzi: să cântăm Dumnezeului nostru căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Toiagul lui Aaron cel înfrunzit, rădăcina ce a crescut din Iesei mai înainte au închipuit. Preacurată, Floarea lumii, care a Răsărit pe Dumnezeu Întrupat. Pe Care roagă-L neîncetat, pururea Fecioară, pentru noi cei ce alergăm la tine.”, sursă: doxologia.ro