Acapulco este, în prezent, desprins din filmele de groază. Uraganul Otis a lovit regiunea din Mexic din senin, iar impactul a fost unul devastator. Deși a fost monitorizat de instituțiile meteorologice, se pare că intensitatea uraganului a fost mult mai mare decât se așteptau specialiștii. Uraganul Otis a lăsat în urma sa scene apocaliptice în Acapulco. Bilanțul dezastrului este unul trist, cel puțin 27 de persoane fiind declarate, până acum, decedate. Uraganul a început să lovească coasta Mexicului încă de miercuri și a fost încadrat de specialiștilor în categoria furtunilor de tip 5. În afară de persoanele declarate decedate, alte…
Autor: Claudia Ioana
Fenomenele extreme sunt din ce în ce mai prezente în întreaga lume. Odată cu încheierea sezonului de vară, am scăpat de incendiile de vegetație, iar acum ne confruntăm din ce în ce mai des cu inundații și ploi torențiale. Ceea ce este de-a dreptul îngrijorător este faptul că inundațiile au luat pe sus orașe deșertice. De mai bine de 16 ore, Qatar este sub ape. Oricât de ciudat ar putea suna, orașul din mijlocul deșertului a fost luat pe sus de cantitățile însemnate de apă care au căzut în ultimele ore. Rocsana Marcu, vedeta din România care este agent imobiliar…
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Măruță aleargă mereu după senzațional. De cele mai multe ori, Cătălin i-a pus în situații incomode pe invitații lui și, tocmai din acest motiv, unii dintre ei evită să mai meargă la el în emisiune. Acum, rămâne de văzut dacă Georgiana Lobonț va aplica aceeași măsură după cel mai recent eveniment. Georgiana Lobonț este una dintre cele mai bune și cele mai apreciate voci de la noi din țară. Artista lansează hituri pe bandă rulantă și nu este de mirare că are mereu agendă plină de concerte și spectacole. Recent, aceasta…
Lino Golden este în culmea fericirii. Artistul vrea să se așeze la casa lui, așa că nu a mai pierdut deloc timpul. Emoționat la maxim și în fața a zeci de persoane, Lino a îngenuncheat în fața iubitei sale pe care a cerut-o de soție. Cum relația lor este una extraordinară și durează de mult timp, răspunsul partenerei nu avea cum să fie decât unul pozitiv. Showbizul autohton se pregătește pentru o nuntă mare. Lino Golden nu mai vrea să fiu burlac, așa că și-a cerut iubita în căsătorie. A fost un gest extrem de îndrăzneț din partea lui, semn…
Plecarea lui Cătălin Scărlătescu și a colegilor lui nu a fost deloc ușoară pentru Antena 1. Cei trei se aflau la cârma unuia dintre cele mai de succes formate TV și nu mai este un secret pentru nimeni că chefii atrăgeau audiența. Dar, cum orice sfârșit este un nou început, se pare că lui Cătălin i-a priit de minune plecarea și chiar a bătut palma pentru un nou proiect. După 12 sezoane petrecute la „Chefi la cuțite”, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au decis să pună punct colaborării cu Antena 1. Decizia i-a luat pe toți prin surprindere,…
Experiența amoroasă a Laurei Giucanu nu poate fi contestată de nimeni. Modelul are la activ câteva relații și nu este de mirare că bărbații roiesc în jurul ei. Ieri, concurenta „America Express” a făcut vâlvă după ce a fost prinsă sărutându-se cu Aris Melkior, dar se pare că fiul Andreei Esca este doar o distracție pentru ea. Laura Giurcanu a descoperit faima odată cu participarea la emisiunea „Next top model”, formatul prin care Cătălin Botezatu căuta cele mai frumoase femei din România. Se pare că acela a fost momentul care i-a deschis apetitul pentru astfel de emisiuni, căci aproape că…
Fără doar și poate, lui Dorian Popa îi plac luxul și opulența. Artistul vrea mereu să fie diferit și, tocmai de asta, caută lucruri prin care să epateze. Mai nou, acesta a decis să își asorteze hârtia igienică cu faianța și cu obiectele sanitare din baie, așa că a optat pentru negru. Însă, ce nu știe multă lume este faptul că hârtia neagră este un lux. Dorian Popa este cunoscut în mediul online pentru atenția pe care o are la detalii, mai ales atunci când vine vorba despre propria casă. Vloggerul se pregătește să renoveze, dar se pare că baia…
Ed Sheeran este unul dintre cei mai de succes artiști din noua generație. Piesele lui adună instant miliarde de vizualizări, iar fanii sunt în delir ori de câte ori îl văd pe scenă. La anul, artistul londonez și-a programat venirea în România, dar se pare că fanii nu s-au grăbit să arunce cu banii pe bilete. Ed Sheeran se numără printre artiștii al căror succes a inspirat o lume întreagă. Acesta și-a pus mereu sentimentele pe note muzicale, iar rezultatul este cât se poate de evident. Și anume, zeci de hituri la activ, cu miliarde de vizualizări și cu milioane…
Anamaria Prodan poate spune că a reînviat din propria cenușă, la fel ca pasărea Phoenix. După ce a primit lovituri dure din partea celor mai apropiate și mai dragi persoane, sexy impresara a înțeles că nu se poate baza decât pe ea. Acum, că a eliminat toate persoanele negative din viața ei și toate obstacolele, Anamaria este mai fericită ca niciodată. Anamaria Prodan este una dintre cele mai puternice și luptătoare femei din lumea mondenă și nu numai. Încă de acum câțiva ani, de când și-a ales cariera în lumea impresariatului, aceasta a știut că nu îi va fi deloc…
Gerard Pique poate că are impresia că a scăpat de blestemele Shakirei, dar se pare că nu. Fotbalistul a încercat în ultima vreme să fie din ce în ce mai concentrat asupra carierei și mai puțin asupra planului monden. Dar, din păcate, se pare că este urmărit de ghinion, iar accidentările și momentele penibile sunt la ordinea zilei pentru el. Neatenția se plătește, iar Gerard Pique a aflat asta pe pielea lui. Fostul partener ar Shakirei s-a lovit destul de grav la cel mai recent eveniment la care a participat. Momentul a fost surprins pe camere, iar reacțiile au fost…
Irina Fodor se poate considera o norocoasă, nu doar din punct de vedere personal, ci și profesional. Faptul că Gina Pistol a rămas însărcinată a fost ocazia vieții ei de a trăi experiențe unice, la capătul lumii. Irina este la al treilea sezon de „America Express”, dar niciodată nu s-a gândit cum ar fi să aibă statutul de concurent. „America Express” este o adevărată provocare nu doar pentru concurenți, ci și pentru echipa de producție. Cu toții simt aceeași adrenalină, aceleiași pericole, doar că diferă intensitatea. Acest lucru a fost confirmat și de Irina Fodor care deja s-a integrat în…
În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai greu să stăm departe de alimentele nocive și să alegem ceea ce este sănătos pentru noi. Inclusiv alimentele bio reprezintă un pericol și, practic, cumpărăm doar o etichetă care se vrea a fi sănătoasă. Însă, foarte multă lume, conștient sau nu, consumă un drog care nu face decât să scurteze durata vieții. Este vorba despre un drog pe care îl cunoașteți cu toții și care se află pe toate rafturile, în toate supermarketurile posibile. Este un drog care omoară de zece ori mai mulți oameni în lume decât toate celelalte…