Iancu Sterp a ajuns in concurs mai tarziu, dar a devenit unul dintre cei mai buni concurenți de la Survivor România. De la intrarea in joc, războinicul si-a ajutat extrem de mult echipa, aducand puncte dupa puncte, astfel că, acum, mulți îl consideră un potențial câștigător al marelui premiu. Pe langa indemanarea de care da dovada, Iancu Sterp este si extrem de popular, judecand mai ales după mesajul dat fanilor înainte de a pleca în Republica Dominicană. ”O să dau ce e mai bun din mine. O să lupt ca să îmi demonstrez că locul meu e acolo. Nu cred…
Autor: Catalina Stoicescu
Speak și Ștefania nu se asteptau sa ajunga in etapa finala atunci cand au pornit pe Drumul Comorilor. Ea entuziasmată, el reticent, au decis să dea o sansa acestei experiență, si bine au facut! „În emisiunea asta ai parte de niște lucruri unice pe care nu îmi doresc să le mai repet vreodată, dar pe care mi-ar fi părut foarte rău dacă nu le încercam. E greu de tot, de asta aș vrea să îi sfătuiesc pe cei ce vor să vină să se gândească bine, că nu e de joacă”, a povestit Speak. „La fel ca și celelalte echipe…
„Chefi la cuțite”, celebrul cooking-show de la Antena 1, revine pe micile ecrane cu un concept cu totul si cu totul special. Emisiunea fenomen va fi difuzată timp de 2 zile – 29 și 30 aprilie. Chefi la cutite s-a transformat in Titani la cuțite si propune o nouă competiție între cei cei chefi – Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. De această dată, ei vor face echipă cu alți chefi celebri din România, iar marele premiu va fi o statuie cu… cheful castigator. Chef-ul echipei castigatoare va avea propria statuie în platoul Chefi la cuțite pe toată durata…
Oana trece printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar, pentru că este singura care aduce bani in casa, sotul ei ne mai avand un loc de muncă. Oana a admis ca este o perioada destul de dificila si ca face tot ce tine de ea ca sa gaseasca solutii pentru castiguri financiare. Din fericirea, pandemia nu a adus numai lucruri rele în viata ei, femeia precizand ca problemele din casnicia ei cu Marius au disparut, datorita faptului ca petrec mai mult timp impreuna. Perioada izolarii i-a apropiat si mai mult pe cei doi soti, iar acum nici macar nu…
Carmen Grebenişan are noroc în plan profesional, dar a întâmpinat greutăți în plan personal. Prietena Alinei Ceusan este o figură extrem de cunoscută pe reţelele de socializare, fiind de ani buni în topul celor mai urmărite persoane de pe internet. Blonda are încă din 2014 un blog în care dă sfaturi în materie de modă şi frumuseţe, dar în care povesteşte şi problemele care nu îi dau pace. Anul acesta am putut să o vedem pe Carmen drept concurentă la Asia Express, făcând echipă cu nimeni alta decât prietena ei cea mai bună, o alta influenceriță celebră, Alina Ceuşan. Din…
Au trecut aproape 7 ani de cand Lucian Viziru, sotia si fiul lui Mihai locuiesc in Germania. Fostul actor și solist al formației Gaz pe Foc dezvăluie de ce viața sa e mai frumoasă departe de România si de ce nu ar reveni niciodata la viata de dinainte. Lucian a decis in 2013 sa lase in urma celebritatea și statutul de vedetă a micului ecran. Acum a devenit eroul familiei sale, pentru că a avut curajul să pornească totul de la zero într-o țară în care trebuie să iei lecții de dicție ca să-i poți învăța limba. Lucian Viziru (43…
Marian Godină sare in apărarea colegilor săi de la Hunedoara, care s-au retras din fața unei mulțimi violente și spune că aceștia au procedat corect, făcând un lucru rațional, pentru că singurii care puteau potoli scandalagii erau mascații. Potolirea unei mulțimi intră în atribuțiile trupelor speciale, și nu a unor polițiști neechipați, iar folosirea armelor de foc împotriva grupurilor de recalcitranți ar fi însemnat să fii ”inapt psihologic”, consideră Godină. ”Pornind de la imaginea praf a Poliției, imagine tristă și nedreaptă față de majoritatea polițiștilor care muncesc dedicați, vizionarea imaginilor de la Hunedoara a declanșat valuri de comentarii și revoltă.…
Se gandeste si ea la maritis, dupa ce l-a vazut pe Speak in genunchi? Bat clopotele de nuntă şi pentru Gina Pistol si Smiley? Vedeta a făcut primele declarații. Povestind despre cererea în căsătorie a lui Speak, Gina a declarat că habar nu avea că artistul vrea să facă un asemenea gest pentru Stefania, iubita lui, in timpul emisiunii. „Eu nu știam absolut nimic. Eu de-a lungul acestei aventuri am tot glumit și ziceam – sigur simți tu că ea este aleasa?- și uite că s-a întâmplat! Producătoarea emisiunii sigur știa, i-o fi cerut acordul! Dar eu nu știam nimic.…
Starea de urgență a afectat-o grav pe Oana Roman. Toate proiectele la care lucra s-au inchis si in scurt timp va ajunge sa se bazeze doar pe pensia mamei ei ca sa supravietuiasca. Chiar dacă toate planurile pentru Paște au fost anulate, Oana Roman și Marius Elisei încearcă să se bucure de timpul petrecut cu fetița lor, Izabela. Căsnicia lor a trecut prin mai multe tensiuni, dar, de dragul celei mici, au reușit să ajungă la un consens. În cadrul unei emisiuni televizate, Oana Roman a vorbit despre relația cu soțul ei în perioada de pandemie. „Facem ce face toată…
Mihai Bendeac a acceptat sa ii acorde un interviu Ilonei Brezoianu, nestiind ca va fi cel mai dificil din viata lui de pana acum. Actorul a facut asta, desi a fost constient că va fi făcut praf de simpatica actriță, transformată pentru câteva momente într-un monstru. Ilona Brezoianu a lansat o nouă emisiune pe contul ei de Youtube, numită ”Jos bălăria”, în care nu este deloc amabilă cu invitatii sai. Din păcate pentru el, primul care a avut de suferit a fost chiar Mihai Bendeac. Avand acordul evident al vedetelor, Ilona le face praf în emisiunea pe care a lansat-o…
Lui Jador i-a trecut supararea, dar si iubirea pentru Simina, fosta lui iubită, şi i-a transmis un mesaj emoţionant ei si lui Alex Zănoagă, după ce a aflat că bruneta a născut, în urmă cu două săptămâni, un băieţel frumos şi sănătos. Cuvintele artistului sunt cu adevărat impresionante, iar cadoul pe care cântăreţul îl are pentru Dominic si părinții lui este unul deosebit. „Eu o respect pe Simina şi îl respect şi pe Alex deşi ne-am certat de foarte multe ori în trecut. Şi ca să vedeţi că eu am îngropat, de mult, securea războiului, mă ofer să cânt la…
Gimnasta Larisa Iordache anunta saptamana trecuta pe contul sau de Instagram ca a fost nevoita sa se alature colegilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, in lupta impotriva coronavirului si a facut apel ca populatia sa stea in casa. „Am schimbat costumul de gimnastica in uniforma de politie pentru o perioada, din cauza lipsei de personal. Trebuie sa intelegem ca este cel mai bine sa stam in casa. Toti oamenii care in perioada aceasta dificila sunt la munca sunt pusi in pericol. Pentru a opri acest virus trebuie sa ne gandim si la cei din jurul nostru. Asa ca eu va…