Starea de urgență a afectat-o grav pe Oana Roman. Toate proiectele la care lucra s-au inchis si in scurt timp va ajunge sa se bazeze doar pe pensia mamei ei ca sa supravietuiasca.

Chiar dacă toate planurile pentru Paște au fost anulate, Oana Roman și Marius Elisei încearcă să se bucure de timpul petrecut cu fetița lor, Izabela.

Căsnicia lor a trecut prin mai multe tensiuni, dar, de dragul celei mici, au reușit să ajungă la un consens. În cadrul unei emisiuni televizate, Oana Roman a vorbit despre relația cu soțul ei în perioada de pandemie.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

„Facem ce face toată lumea în momentul acesta! Gătim, facem curat și iarăși și iarăși. Iza face fișe, colorează, ne jucăm prin curte…”, a mărturisit vedeta, potrivit Spynews.ro.

Oana Roman susține că lucrurile merg bine în această perioadă, dar asta doar pentru ca încearca sa aiba multa rabdare si sa isi inteleaga sotul. Însă, pentru Marius este mult mai greu, fiind obișnuit să iasă de multe ori cu băieții.

„Pentru Marius e greu pentru că stă cu noi tot timpul. El era obișnuit să mai meargă cu băieții la fotbal, la bere. El pleca dimineață, își făcea treaba, venea… Acum sunt și lucruri care îl enervează… Normal. Și încerc să-l înțeleg pentru că și pe mine mă enervează lucruri. Stă cu soacra în casă, ceea ce nu e chiar cel mai plăcut lucru… Are momente în care răbufnește și el, dar e normal. Până la urmă suntem oameni! Chit că noi avem spațiu foarte mult, ni s-au restrâns din libertăți”, a mai spus Oana Roman, potrivit sursa citată.