Gimnasta Larisa Iordache anunta saptamana trecuta pe contul sau de Instagram ca a fost nevoita sa se alature colegilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, in lupta impotriva coronavirului si a facut apel ca populatia sa stea in casa.

„Am schimbat costumul de gimnastica in uniforma de politie pentru o perioada, din cauza lipsei de personal. Trebuie sa intelegem ca este cel mai bine sa stam in casa. Toti oamenii care in perioada aceasta dificila sunt la munca sunt pusi in pericol. Pentru a opri acest virus trebuie sa ne gandim si la cei din jurul nostru. Asa ca eu va rog sa stati in casa si sa aveti grija de sanatatea voastra!”, spunea Larisa Iordache in dreptul fotografiei postate chiar de ea pe contul personal de Instagram.

La numai cateva zile de cand a inceput sa patruleze, sportiva le-a spus superiorilor ca are probleme medicale si va intra in concediu medical.

”După ce s-a lăudat că ajută Poliția, Larisa Iordache a spus că intră în medical și că nu mai poate ieși la acțiuni. Șeful Secției 22 este foarte supărat”, a declarat o sursa din IGPR pentru click.ro.

Gimnasta a fost contactata de jurnalistii de la click pentru a avea un drept la replică.

”Momentan, nu am intrat în concediu medical, voi vedea dacă am să o fac. Am niște probleme la tendonul ahilian de la piciorul stâng. Nu am fugit de responsabilitate, îmi văd de sănătate. Nu era treaba mea să stau în stradă”.

”Nu mi se pare normal să patrulez, pentru că toată viaţa am făcut gimnastică, toată viaţa am fost la sala de antrenament, chiar şi în luna asta în care nu am putut să merg la sală să-mi desfăşor activitatea normal a trebuit să le fac în casă. Am stat cât am putut de mult în casă şi să nu iau contact cu alte persoane. Şi când mergeam la cumpărături aveam grijă de mine. Şi acum să ajung în uniforma de poliţie şi să interacţionez cu oamenii este destul de dificil. Sunt foarte multe informaţii dintr-o dată. Nu este greu să stochez aceste informaţii, însă este greu să văd că unii oameni chiar nu înţeleg. Este normal să accept situaţia pentru că am fost chemată, nu am nimic de obiectat, este normal să răspund pozitiv. Eu sper să mă întorc la gimnastică cât de curând”, a explicat Larisa pentru click.