Biserica Ortodoxă îi serbează în fiecare an pe data de 15 iulie pe Sfinții Mucenici Chiric și Iulita, cunoscuți în tradiția creștina ca sfinții care au contribuit la răspândirea religiei în zonele în care închinarea la idoli era predominantă. Tot astăzi, mai sunt prăznuiți și Sfântul Cuvios Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului, Sfântul Vladimir, luminătorul Rusiei și Sfântul Mucenic Lolian. Cine au fost Sfinții Mucenici Chiric și Iulita Sfânta Muceniță Iulita s-a născut într-o familie creștină și făcea parte din neamul împăratului din cetatea Licaonia. Era căsătorită și dă naștere lui Chiric. După moartea soțului, Sfânta Muceniță Iulita este nevoită să își…
Autor: Bianca-Ioana Cimpoi
Se spune că ziua bună se cunoaște de dimineață, de aceea ți-am pregătit, așa cum te-am obișnuit, un banc amuzant. De această dată, povestioara surprinde reacția soției, după ce bărbatul a încercat să fie romantic. Răspunsul hilar al femeii nu întârzie să apară, iar bărbatul rămâne mut de uimire, auzind spusele soției sale. Bancul zilei Într-o dimineață, în timp ce luau micul dejun, o femeie i-a spus soțului său: – Fac pariu ca habar n-ai ce zi e astăzi. – Cum sa nu știu? o întrebă el indignat. Cum crezi ca aș fi putut uita? După ce a spus acestea,…
Banca Națională a României va anunța vineri, 15 iulie, în jurul orei 13:00, cursul valutar. Până la această oră, cursul valutar rămâne cel afișat în ziua precedentă. Iată care este cursul valutar pentru euro, dolarul american, lira sterlină, potrivit ultimelor informații. Curs BNR pentru Euro Ultima ședință BNR – cea de joi – a adus o ușoară creștere a monedei europene. Euro a fost cotat la 4.9418 lei, marcând o creștere de 0.0004 unități. În ziua precedentă, euro ajunsese să valoreze 4.9414 lei, o creștere ce a avut loc în ultimele două zile, după ce a fost în continuă scădere.…
Vremea devine călduroasă în toată țara, după mai multe zile în care temperaturile au fost sub normalul perioadei. Un val de căldură pune stăpânire pe România și se vor înregistra chiar și 37 de grade. Disconfortul termic este accentuat, iar indicele de temperatura-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Prognoza meteo, 15 iulie Revin zilele caniculare în România. Meteorologii au anunțat că în est și sud disconfortul termic va fi accentuat și tot în aceste zone se vor înregistra și cele mai mari temperaturi ale zilei. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab spre moderat, dar nici…
Fără doar și poate, Niculina Stoican se numără printre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară. Fanii abia așteaptă să o vadă la evenimente. Dacă aparițiile sale sunt fără cusur de fiecare dată, în urmă cu câteva zile, Niculina Stoian le făcea o surpriză fanilor. Artista și-a făcut cont pe TikTok. Interpreta de muzică populară nu a rămas în urmă cu noile aplicații. Primul videoclip pe care l-a distribuit are legătură cu felul în care arată o dimineață pentru ea. Cum își începe Niculina Stoican ziua Un vechi proverb românesc spune că ziua bună se cunoaște de dimineață. Se pare…
Pe 23 iulie se împlinesc cinci ani de la moartea Denisei Răducu. Regretata artistă nu a fost uitată fani sau familie. Părinții și sora ei se pregătesc pentru pomenirea care va avea loc la biserica din Ștefănești, satul natal al artistei. Și cei care i-au iubit muzica își aduc aminte de artistă. Pe TikTok, circulă mai multe videoclipuri cu interviurile pe care le acorda Denisa Răducu. Într-o emisiuni Tv, artista mărturisea dacă are sau nu operații estetice Denisa Răducu și-a dorit să rezolve un complex Invitată în emisiunea moderată de Mihai Morar, artista mărturisea atunci faptul că a apelat la…
Blestemele și vrăjile au reprezentat întotdeauna un subiect delicat în credința populară. Chiar dacă sunt mulți oameni care nu cred în puterea blestemelor, efectelor lor nu pot fi negate. Până și preoții spun că există într-adevăr anumite metode a activa spiritele rele. Părerea Andreei Mantea despre astfel de practici Una dintre vedetele care a recunoscut faptul că nu neagă puterea blestemelor este Andreea Mantea. În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, prezentatoarea Tv a primit această întrebare, mărturisind că se numără printre persoanele care cred în blesteme. Dar nu orice fel de ritualuri. Bruneta a povestit că este…
Probabil vă sună cunoscut scenariul în care un copil sau adolescent își dorește un smartphone lansat de curând sau haine de firmă. Dacă astfel de situații sunt des întâlnite în prezent, unii copii nu au nici măcar ce pune pe masă. Așa este și cazul a doi frați, care își ajută părinții cu ce pot, deși au o vârstă fragedă. Copilărie furată, din cauza sărăciei Pe TikTok, un internaut a distribuit povestea a doi copii sărmani din satul Braloştiţa, județul Dolj. Micuții locuiesc într-o casă ce stă să se dărâme. Părinții muncesc pe unde pot pentru a le asigura minimul…
Un vechi proverb românesc spune că e loc sub soare pentru toată lumea. Ei bine, Doinița Oancea a făcut cele mai sincere dezvăluiri. Cum în lumea mondenă apar mereu noi personaje, actrița nu a ezitat și a spus cine nu are ce căuta în showbiz. Personajele pe care Doinița Oancea le consideră nepotrivite pentru showbiz Prima pe listă a fost Loredana Chivu. În cadrul rubricii sosurile picante, Doinița Oancea a mărturisit că blondina nu prea are ce căuta în lumea mondenă. Pe locul doi în topul făcut de actriță se află Bianca Drăgușanu, iar pe al treilea Simona Trașcă. Cătălin…
Magda Pălimariu și Ionuț Eriksen trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața lor. Cei doi urmează să devină părinți și își vor strânge pentru prima dată în brațe fiul peste doar o lună. Cum mai este puțin până la marele moment, prezentatoarea Tv și partenerul ei de viață sunt tare fericiți, dar și emoționați. Magda Pălimariu: „Sunt binecuvântată și sunt recunoscătoare pentru tot ce am” Într-o postare pe Instagram, Magda Pălimariu le-a împărtășit fanilor schimbările prin care a trecut prin această perioadă. Vedeta a mărturisit că sarcina i-a adus ceva kilograme în plus, dar pe primul loc pune sănătatea fiului…
Chiar dacă mulți oameni nu cred în puterea blestemelor, efectele lor nu pot fi negate. Chiar și preoții sunt că farmecele există și că există tot felul de rugăciune care alungă spiritele rele. De aceea, există mai multe rugăciuni despre care se spun că fac minuni pentru cei aflați în astfel de situații. Ce trebuie să faci pentru a scăpa de blesteme Pentru cei care nu își găsesc linișteau ori simt că nu au niciodată noroc în dragoste ori pe plan profesional ca urmare a unor blesteme, pot rosti această rugăciune. Spusă cu credință timp de două săptămâni face minuni…
Se spune că ziua bună se cunoaște de dimineață, de aceea ți-am pregătit, așa cum te-am obișnuit, un super-banc. De această dată, protagoniștii sunt doi soți ce aniversează 25 de ani de nuntă. Cum un astfel de eveniment trebuie neapărat sărbătorit, cuplul are parte de o surpriză. Bancul zilei Un cuplu căsătorit de 25 de ani, sărbătoreau cei 60 de ani pe care îi împlinea soţul. În timpul petrecerii, apăru’ o zână, care le spuse că datorită faptului că s-au iubit aşa de mult, în toţi aceşti ani, le va împlini câte o dorinţă fiecăruia. Nevasta spuse: – Am fost…