Autor: Alexandra Curtache

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

În această zi sfântă, Biserica Ortodoxă o cinstește pe Sfânta Teodora din Cezareea. Aceasta este recunoscută pentru sinceritatea de care dădea dovadă. Credincioșii se pot ruga pe 30 decembrie la Cuvioasa, pentru luminarea sufletului și a minții. Teodora din Cezareea s-a născut în timpul domniei Împăratului Leon. Tatăl ei, Teofil împreună cu mama sa, Teodora s-au rugat mult la Dumnezeu să le dea un copil. Astfel, după ce s-a născut Teodora ți s-a făcut destul de mare, aceasta a fost trimisă la biserica Sfintei Ana, ca un dar dumnezeiesc. Viața Sfintei Cuvioase Teodora din Cezareea Viața ei a fost una bună…

Read More

Cele mai frumoase tradiții de Crăciun provin din moși strămoși, dar au rămas nemuritoare. Colegiul Național „Unirea” din Focșani este locul în care te reîntorci ori de câte ori ți se face dor de casă, de obiceiuri, de anii de liceu. Norocoșii care și-au petrecut aici cei mai frumoși ani, după cum se spune, cu siguranță vor rămâne în suflet cu amintirea Paradei Brazilor de Crăciun. Aflându-ne în prag de Sărbătoare, le-am făcut o vizită, pentru a vă inspira cu creativitatea lor. De la mic, la mare, falnicii brazi împodobiți ne-au așteptat în holul liceului, gata să fie pozați și…

Read More

În fiecare an, Crăciunul se strecoară puțin mai repede. Uneori, avem nevoie de un impuls pentru a intra în spiritul Crăciunului și de a ne bucura de sezonul sărbătorilor. Cărțile de Crăciun vă pot ajuta în această perioadă a anului! Există câteva romane clasice grozave de Crăciun, cum ar fi „A Christmas Carol” de Charles Dickens despre infamul Ebenezer Scrooge și, bineînțeles, o mulțime de povești minunate pentru copii. În schimb am concentrat această listă de recomandări pe cărțile contemporane de citit de Crăciun pentru adulți , inclusiv unele romane de dragoste, comedii și chiar câteva mistere. 1. La…

Read More

Dacă ești un iubitor de astrologie, probabil că nu este o surpriză că semnul tău zodiacal joacă un rol important în filmele de vacanță pe care le clasifici drept favorite. Pentru că de Crăciun este momentul perfect să prepari niște cacao fierbinte și să te uiți la un film, ți-am pregătit o listă atent documentată.   Toată lumea adoră filmele de Crăciun! Cu excepția cazului în care ești un scrooge total. Însă, chiar și cele mai populare filme de sărbători cu siguranță nu sunt ambalate ca uni-size-fits-all. Un semn zodiacal ar putea prefera să se uite la un film care le…

Read More

Vrei să intri în spiritul festiv? Nu există niciun motiv pentru care pielea ta să nu beneficieze și de magia Crăciunului. Avem trei măști de față festive perfecte pentru a vă face chef de Crăciun și pentru a vă menține pielea la cel mai bun aspect. Înainte de a vă împărtăși cele mai bune rețete festive de măști de față, merită să știți ce beneficii oferă acestea. De exemplu, unele măști de față pot fi folosite ca exfoliant, despre care Academia Americană de Dermatologie afirmă că vă poate ajuta pielea să arate mai strălucitoare și poate îmbunătăți eficacitatea produselor de…

Read More

Vrei să faci un tort de Crăciun cu care să te lauzi la prieteni, la rude sau la mama soacră? Ți-am pregătit cele mai impresionante rețete pentru invitații tăi. Chiar și cei mai pretențioși vor dori o felie în plus la pachet! Din cufărul cu rețete, am ales 2 torturi, amândouă la fel de savuroase, dar foarte diferite. Unul este cu ciocolată și niciun admirator al acestui ingredient nu îi va rezista. Celălalt, un paradis al papilelor gustative cu fructul vedetă al sezonului de iarnă, portocalele. Cu siguranță vei fi cea mai complimentată gospodină! 1. Tort cu Cremă de Brânză…

Read More

Nu știi niciodată cât de greu este să fii tradat, până când nu ai fost de fapt înșelat. Un uriaș val de emoție te umple și  poate face imposibil să acționezi rațional atunci când afli. Cu atât mai rău este când aflii într-un moment important din viața ta, cum ar fi Crăciunul. Din nefericire, una dintre cele 12 zodii, are în acest an mari șanse să fie trădată chiar de cel pe care îl iubea cel mai mult. Zodia de pământ, mereu în căutarea adevărului, va regreta amarnic că s-a uitat chiar în dimineața de Crăciun în mesajele partenerului. Află…

Read More

Anamaria Prodan nu se dă bătută în lupta cu Laurențiu Reghecampf. Sexy impresara așteaptă cu nerăbdarea să vină data primului termen al divorțului de Laurențiu Reghecampf. Acest lucru va avea loc pe 7 februarie anul viitor. Aceasta a avut câteva zile în care a lăsat la o parte răutățile la adresa amantei soțului ei, însă se pare că a revenit cu noi acuzații atât despre Reghecampf cât și la adresa Corinei Caciuc. Anamaria Prodan a transmis un mesaj vocal într-un interviu pentru Antena Stars în care își exprimă nemulțumirile cu privire la situația în care se află. Și de data…

Read More

Maurice Munteanu, juratul de la ”Bravo, ai stil!” își uimește pe zi ce trece fanii. Acesta este foarte activ pe rețelele de socializare și nu îi este teamă să fie sincer față de fanii săi. De curând vedeta a răspuns la mai multe întrebări care stăteau pe buzele tuturor în cadrul unei emisiuni. Maurice Munteanu este unul dintre jurații veterani de la ”Bravo, ai stil!”. De-a lungul sezoanelor, criticul de modă le-a oferit concurentelor sfaturi prețioase despre accesorizarea ținutelor și nu numai. Acum, Maurice a decis că este timpul pentru o „spovedanie” legată chiar de el. Care este orientarea sexuală…

Read More

Crăciunul este una dintre cele mai iubite sărbători în toată lumea. În religia creștină există o serie de tradiții și obiceiuri, de care oamenii încă țin cont. Ele provin din mai multe regiuni ale țării. Mul’i probabil nu ați știut niciodată ce se întâmplă dacă nu avem zăpadă. Pe lângă tradiții și obiceiuri, în satele românești se întâlnesc o mulțime de superstiții care fac parte din latura mistică, plină de farmec a Crăciunului. De cele mai multe ore, astfel de superstiți sunt transmise din generație în generație și se țin cu sfințenie. Te-ai întrebat vreodată ce înseamnă dacă nu ninge în ziua…

Read More

Crăciunul este una dintre cele mai iubite sărbători în toată lumea. În religia creștină există o serie de tradiții și obiceiuri, de care oamenii încă țin cont. Ele provin din mai multe regiuni ale țării. Există o serie de lucruri pe care este interzis să le faci de Crăciun. Dacă nu ai grijă, vei avea parte de un an cu probleme.  Pe lângă colindele de Crăciun și masa mare care se ține în familie există și obiceiuri de care trebuie să te ferești. Semnificațiile lor sunt atât religioase, cât și provenite din moși strămoși. Ce nu este bine să faci…

Read More

Bianca Drăgușanu este una dintre cele mai frumoase femei din showbiz. Însă, aceasta a trebuit să apeleze la multe intervenții chirurgicale pentru a ajunge o reală păpușă Barbie. Niciodată nu îi place să apară fără să fie machiată, astfel că fanii nu prea au avut ocazia să o vadă fără make-up. Cu toate acestea, Cătălin Măruță i-a propus să se afișeze naturală live în emisiune. Bianca Drăgușanu nu se teme să spună lucrurilor pe nume, ori de câte ori are ocazia. Chiar dacă de multe ori reacțiile ei ajung virale pe internet, iar lumea se amuză pe seama ei. Aceasta…

Read More