Autor: Horia Stoian

Potrivit CNN, mult îndrăgita marcă Hummer urmează să fie relansată prin aducerea pe piaţă a unui model exclusiv electric care va avea o putere cu adevărat incredibilă. Fanii modelului se vor putea astfel bucura de o nouă maşină care, în ciuda faptului că va mai dura până va fi pusă în vânzare, aceasta va fi cu siguranţă una de invidiat. Astăzi, 03.02.2019, va fi prezentată prima imagine a noului model, la General Motors în cardul Super Bowl-ului, iar maşina urmează să apară pe piaţă peste doi ani, în 2022. Până în momentul de faţă, detaliile cunoscute sunt întradevăr fenomenale şi…

Read More

În ciuda faptului că susţinerea faţă de criptare sau de liberă exprimare va fi mai mult ca sigur criticată, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebok, susţine că reţeaua socială va continua să le susţină „Aceasta este noua abordare și cred că va supăra o mulțime de oameni. Dar, sincer, vechea abordare a supărat de asemenea o mulțime de oameni, așa că încercăm ceva diferit”, a spus Zuckerberg la un summit de tehnologie din Utah. Declarația vine după ce zilele trecute cofondatorul companiei a declarat că ținta lui pentru perioada următoare nu este „să fie plăcut, ci înțeles”. Acesta a adăugat că organizația…

Read More

Fără doar şi poate, Cătălin Scărlătescu este unul dintre cei mai iubiţi bucătari de la noi din ţară, el câştigând o adevărată notoritate odată cu emisiunea “Chefi la cuţite”, care a ajuns la cel de-al optulea sezon. Nu de mult, în mediul online a apărut o imagine cu celebrul bucătar de când era mic copil, prilej excelent pentru Scărlătescu să îşi aducă aminte de copilăria acestuia şi de “dezmăţurile culinare” de la vremea aceea. Astfel, acesta povesteşte cum pasiunea pentru gătit, în special pentru dulciuri, o are încă de când avea doar câţiva ani şi îşi aduce cu bucurie aminte…

Read More

În cursul acestei zile, 03.02.2019 este citată în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. În textul moțiunii respective, cu titlul „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democrației românești”, UDMR şi PSD acuză Executivul, că prin asumarea răspunderii pe alegerea primarilor în două tururi, a încălcat principiile democratice. Înainte de citirea textului în Parlament, Ludovic Orban a declarat că un număr suficient de parlamentari care să asigure reuşita moţiunii, nu există. „Conform evaluării actuale, nu există un număr suficient de parlamentari, astfel încât să asigure reuşita moţiunii”, a spus Orban, care a adăugat că: „BPN al PNL a stabilit poziția față de moțiunea…

Read More

Curiozitatea faţă de salariile preoţilor a fost întrodeauna ridicată, iar subiectul de fiecare dată tabu. În România, nu mulţi sunt cei care cunosc venitul lunar al acestora, iar sumele sunt cu adevărat impresionante. Astfel, în funcţie de studii şi funcţia deţinută în cadrul BOR (Biserica Ortodoxă Română), banii încasaţi lunar de către preoţi poate să pornească de la suma de 3000 de lei. Începutul anului trecut a reprezentat pentru şeful Bisericii Ortodoxe Române un adevărat motiv de bucurie, salariul minim pe economie al acestuia fiind majorat la 23.920 lei pe lună. Pentru o comparaţie mai adecvată, merită menţionat faptul că…

Read More

În ciuda dramei prin care Oana Radu a trecut după ce iubitul ei a fost incendiat în faţa blocului de un bărbat, artista a reuşit  să îşi refacă viaţa, recăpătându-şi fericirea şi zâmbetul pe buze. Potrivit Spynews.ro, în cadrul unui interviu susţinut la Star Matinal, Oana Radu a oferit detalii despre persoana care i-a cucerit definitiv inima şi a povestit cum a ajuns să aibă o relaţie cu această persoană. „Când am spus că nu suntem împreună, nu eram împreună, dar asta nu înseamnă că sentimentele trebuiau spuse la televizor. Noi am ieşit toată viaţa, cu el a fost prima…

Read More

Potrivit revistafermierului.ro, din nefericire pentru agricultura din ţara noastră, şi în acest an vremea şi ritmul rapid de retragere a multitudinii de substanţe active care sunt folosite în produsele destinate protecţiei plantelor, fac subiectul celor mai mari provocări din acest segment de activitate. Astfel, aşa cum este de altfel şi firesc, găsirea soluţiilor adecvate care să facă faţă cu brio acestor provocări, reprezintă preocuparea principală a companiilor furnizatoare de input-uri, dar şi a fermierilor, fie ei mici sau mari. În acest sens, în data de 27 ianuarie 2020, Alcedo a demarat sesiuneile de întâlniri cu fermierii, pentru a prezenta actualizarea…

Read More

Potrivit cercetătorilor din Timişoara, aceştia s-ar afla la un pas de găsirea unui vaccin pentru coronavirus, el fiind administrat pe acelaşi principiu ca cel pentru gripa normală. În urma unui studiu exat pe tratarea coronavirusului publicat de către specialiştii în cancer de la institutul OncoGen din Timişoara, aceştia susţin că vaccinu ar fi dezvoltat utilizând o tehnologie folosită în vaccinarea personalizată utilizată în oncologie. „Există două variante: să dezvolți un vaccin cu care să vaccinezi populația la nivel global și să oprești epidemia, sau să dezvolți un medicament, cum s-a întâmplat în hepatita C sau în SIDA, care să vindece…

Read More

Dacă în cursul zilei de ieri am vorbit despre importanţa micului dejun şi cum trebuie să arate acesta, astăzi continuăm cu masa de prânz şi terminăm, în mod evident, cu cina. După cum ştim, fiecare masă va avea un impact asupra rezultatului final atunci când vine vorba de a pierdere în greutate, iar masa de prânz trebuie să primească aceeași atenție ca și micul dejun. Dacă prima masă din zi oferă energia pentru prima parte a zilei, prânzul va face exact același lucru, pentru orele de dinaintea cinei. Acesta va oferi suficientă energie pentru a trece prin restul zilei, dar…

Read More

În momentul de faţă, numărul persoanelor decedate din cauza virusului gripal se ridică la 11, după ce încă un caz tragic a fost înregistrat în Cluj. În vârstă de doar 4 ani, un copil care nu era vaccinat antigripal a decedat, în cazul acestuia fiind confirmată prezenţa virusului gripal de tip A, potrivit AGERPRES. „El avea condiţii medicale preexistente şi nu era vaccinat antigripal. În cazul său a fost confirmată prezenţa virusului gripal tip A, în curs de subtipare”, conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului de Sănătate Publică. Totodată, în cursul zilei de…

Read More

La aproape 50 de ani, este greu să nu remarcăm determinarea artistei Loredana Groza şi a modului ei de a se reinventa. Fiind una dintre cele mai iubite vedete din ţara noastră, cântăreaţa s-a remarcat nu doar prin vocea acesteia, dar şi prin felul incredibil de a arăta. Fanii artistei se pot bucura acum de încă un moment de excepţie al Loredanei, ea alegând să vorbească liber despre operaţiile estetice pe care le-a avut de-a lungul anilor. După ce ani la rînd a fost criticată pentru că ar fi avut astfel de operaţii şi pusă la zid pentru că şi-ar…

Read More

Caz şocant în judeţul Iaşi. Un bărbat nervos pentru că a primit o amendă a intrat în şcoala din Tolireşti unde a ameninţat directoarea că îi omoară copilul. Bărbatul în vârstă de 46 de ani a pătruns în şcoala a cărui fiu este repetent, în jurul orei 16 :00, iar în timpul unei discuţii cu directoarea şcolii acesta a ameninţat-o pe femeie că îi ucide copii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit iar bărbatul a fost scos din şcoală fără probleme. Cu toate acestea, el s-ar fi întâlnit la poartă cu o profesoară pe care a ameninţat-o că îi va…

Read More