Autor: Horia Stoian

Ca urmare a neglijenţei unei mame din Statele Unite, copilul acesteia a murit de gripă pe patul de spital. Femeia se pare că a refuzat tratamentul prescris de către medici, intrând pe reţeaua de socializare Facebook, pe pagina uneia dintre cele mai mari comunităţi de militanţi antivaccin, cerând sfaturi de tratamente naturiste. Aceasta a menţionat că i-a administrat copilului vitamina C şi că a folosit ulei de mentă şi lavandă pentru a îi face diferite frecţii, aşa cum procedase şi în cazul altor doi fraţi de-ai lui diagnosticaţi tot cu gripă. Persoanele din comunitatea amintită mai sus au sfătuit mama…

Read More

O pacientă din Suceava, suspectă de coronavirus, a fost scăpată de către paramedici în faţa Spitalului Judeţean din Suceava într-o intervenţie a acestora. Accidentul s.a petrecut în timp ce femeia era transportată într-o capsulă de izolare specială pentru a fi urcată în autospeciala SMURD. În vârstă de 33 de ani, femeia s-a întors din China pe data de 30 ianuarie din provincia Yuhan prezentând simptome de gripă. În urma investigaţiilor, medicii au identificat simptome similare cu cele prezente în cazurile de coronavirus, luând astfel decizia de a o izola în regim de urgenţă în secţia de boli infecţioase a spitalului.…

Read More

Recent, Irina Tănase, iubita fostului lider PSD, Liviu Dragnea, a suferit a patra intervenţie chirurgicală, după doar un an de la operaţia efectuată de către renumitul chirurg, Marius Catană. Irina suferă de o gravă afecţiune a oaselor care este foarte posibil să o afecteze şi în viitor. Cu toate acestea, iubita lui Dragnea este optimistă şi are o atutudine pozitivă. „Prima operație pe care a avut-o a fost la un an. Apoi a ținut-o numai prin spitale și analize cam toată viața. Suferă de o boală genetică a oaselor, însă este tratabilă. Din păcate, dacă nu se operează, poate să…

Read More

În cadrul unui interviu pentru Digi24, Cristian Tudor Popescu a comentat faţă de strategiile politice temporare ale PNL şi PSD şi căderea Guvernului Orban, spunând că „ Nu am de unde să știu dacă a fost o înțelegere între domnii Ciolacu și Orban. Ce știu cu certitudine este că s-a desfășurat Campionatul Național de Ridicol Anticipat”. Totodată, jurnalistul a vorbit şi despre mesajul lui Ciocalu adresat lui Orban, parafrazându-l pe Băsescu care s-a adresat în trecut lui Năstase: „Domnule Orban, nici nu știți cât de mic începeți să fiți…” „Ca să iei funia și să strigi în casa spânzuratului, înseamnă…

Read More

După ce s-au întors din china, cinci chinezi şi opt români au rămas izolaţi în propriile case, în Galaţi, fiind monitorizaţi de două ori pe zi de către angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică. Persoanele în cauză au intrat pe teritoriul Roomâniei pe data de 29 ianuarie şi 5 februarie, însă, pentru a nu se crea panică, DSP Galaţi a decis să nu facă nicio informare de presă cu privire la această situaţie. Prefectul a aflat de acest caz în urmă cu două zile. „Instituţia Prefectului a fost informată în cadrul unui comitet judeţean pentru situaţii de urgenţă, atunci când s-a…

Read More

Potrivit declarațiilor premierului desemnat Ludovic Orban, în cazul în care în urma alegerilor anticipate, PNL nu va obține suficiente mandate pentru a putea forma singur guvernul, cel mai probabil, partenerii for fi USR-PLUS și PMP. „Cei mai apropiaţi parteneri au fost USR şi PMP, ăsta este adevărul (…). Stând în Opoziţie, ne-am armonizat multe dintre punctele de vedere în diferitele poziţionări. Evident, nu toate punctele de vedere. Dar s-a creat o anumite unitate, să spunem, în acţiunea de Opoziţie”, a declarat Orban la TVR1. Acesta a mai precizat că la nivel local pot apărea diferite alianţe electorale, în cazul în care…

Read More

În cursul serii de vineri, 07.02.2020, premierul desemmat Ludovic Orban a precizat că în cazul în care guvernul său va fi învestit, acest lucru se va întâmpla exclusiv cu voturile PSD, lucru care ar fi „ridicol”. Acesta a anunțat că va depune la Parlament programul de guvernare împreună cu lista de miniștri. Ludovic Orban este de părere că se va ajunge la alegeri anticipate. „Există şi posibilitatea să fie învestit guvernul, cu voturile PSD, ale celor care au iniţiat moţiunea de cenzură cu care ne-au dat jos. (…) Dacă este votat de parlamentarii PSD înseamnă că prin votul pe care…

Read More

Guvernul pregăteşte un proiect european din fonduri nerambursabile pentru modernizarea Institutului Cantacuzino, reluarea producţiei de vaccin şi dezvoltarea de noi produse farmaceutice. Vice-premierul Raluca Turcan, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, au efectuat o vizită de lucru la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino. Discuţiile cu specialiştii din institut au vizat posibilitatea dezvoltării unor proiecte mari de cercetare din fonduri europene şi identificarea componentei inovatoare, strategice şi competitive pe care o poate pune la dispoziţie Institutul Cantacuzino. Din viitorul exerciţiu financiar al UE, ţara noastră are la dispoziţie 8 miliarde de euro pentru cercetare…

Read More

În cursul zilei de 07.02.2020, preşedintele ţării Klaus Iohannis, a declarat că va negocia la sânge pentru a ţara noastră să obţină mai mulţi bani la fondurile pentru coeziune şi politică agricolă comună din bugetul multianual al Uniunii Europene. „Ideea este de a găsi prin discuţii de acest tip bilateral numitorul comun pentru bugetul multianual. Eu vin cu ideile pe care le-am elaborat la Bucureşti. Avem o gândire destul de bine fundamentată pentru bugetul pe care îl dorim noi, pornind de la premisa că în orice condiţie se negociază bugetul pentru exerciţiul bugetar următor trebuie să fie un pic mai…

Read More

În cursul zilei de vineri, o tânără din Chitila a fost ucisă de soţul acesteia. Femeia era mamă a doi copii, de 3 şi 5 ani. În urma unor certuri în cuplu, aceasta a obţinut un ordin de protecţie pe data de 18.12.2019, însă, bărbatul nu a fost intimidat şi nu a luat în serios ordinul respectiv, înjunghiindu-şi soţia în gât. Criminalul a încercat apoi să îşi pună capăt zilelor, însă fără succes. În urma faptei săvârşite, poliţia a deschis un dosar penal pentru omor calificat. „În cursul zilei de astăzi în jurul orelor 06:47 Inspectoratul de Poliție al Județului…

Read More

Începând cu această lună, Victor Vrînceanu va modera o nouă emisiune online pe site-ul prosport.ro şi pe platformele de socializare ale publicaţiei. În noua emisiune, jurnalistul va dezbate cele mai importante subiecte din sport ale zilei. ”Nu aș fi crezut vreodată că voi părăsi Gazeta Sporturilor după toate satisfacțiile profesionale pe care le-am trăit acolo, dar noul proiect ProSport m-a convins imediat. A fost de ajuns să am o singură discuție cu directorul editorial Adrian Artene și cu producătorul general Bebe Nicola, pentru a realiza că atât site-ul prosport.ro cât și emisiunea ProSport Live vor fi la cel mai înalt…

Read More

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a autorizat și a efectuat plăți către fermieri, antreprenori și autorități publice în luna ianuarie 2020 în valoare totală de 56,2 milioane de euro, din care 48,07 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, restul fiind asigurat din bugetul național. Precizăm că plățile au fost efectuate pentru decontarea cheltuielilor realizate de beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru proiecte de investiții în agricultură. Cea mai mare valoare a plăților efectuate o reprezintă suma virată către fermierii care au realizat investiții în exploatații agricole prin submăsura 4.1, respectiv 13,02 milioane de…

Read More