Preoții sunt de părere că orice femeie poate să vină la Biserică, chiar și atunci când este în perioada menstruației.

Unul dintre subiectele care a stârnit controverse, de-a lungul timpului, are legătură cu faptul că unele femei aleg să meargă la Biserică atunci când sunt în perioada menstruației. Inițial, se spune că domnișoarele și doamnele nu aveau voie să in Biserică, dar acest lucru s-a schimbat. 

Ce este scris în cărțile sfinte cu privire la acest subiect

Doi pastori au povestit că în Evanghelie, nu se specifică acest lucru. Mai exact, în cărțile sfinte nu este menționat faptul că femeile nu au voie să intre în lăcașurile de cult. Același lucru este valabil și în cazul apropierii de preoți. Ba mai mult, aceștia au spus că și ele au dreptul la mântuire în acea perioadă la fel de mult ca restul creștinilor.

Aceștia au spus că deși acest subiect este unul delicat, niciun preot nu are vreo problemă cu femeile care procedează așa. Această percepție eronată a dăinuit de-a lungul multor ani. Atunci,  se spune că doamnele sunt necurate în cele șapte zile.

În trecut, femeile care se aflau în perioada „delicată” a lunii erau ocolite. Ba chiar le era interzis să se apropie de Biserică sau preot.

@taine.din.scripturi Tu ce parere ai? Unele culte religioase interzic anumite ritualuri religioase în perioada menstruatiei. #tainedinscripturi #citestebiblia #sperantatv #menstruatie #ritualuri #traditie #biserica #oradereligie #religiepetiktok #crestin #femeiacrestina ♬ sunet original – Taine din Scripturi

„Din ce avem scris în Evanghelie, Domnul Hristos nu a fost deranjat de femeia care era necurată și s-a atins de poalele hainei Lui. Aspectele ceremoniale arătau toate spre mântuire și spre cruce. Vorbim de aspecte ce țin de sănătate, de igienă”, este de părere un pastor.

„Menstruație în zilele noastre, este un act intim. Niciunul dintre închinători nu este deranjat că o doamnă a venit la Biserică decât dacă nu sunt respectate măsuri minime de precauție. Nu avem de unde să știm că o persoană este la menstruație”, a mai povestit un alt pastor.

Distribuie

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.