Alexandru Rafilă a făcut o nouă declarație, după noul record de persoane infecate cu COVID – 19. În urma bilanțului de miercuri, ministrul Sănătății a declarat că o astfel de creștere nu a fost deloc neașteptată. Mai mult decât atât, este de părere că evoluția cazurilor de infectare va continua să crească.

A fost atins cel mai mare record de infectări în România. Potrivit ultimului bilanț, numărul de cazuri de infectări a crescut îngrijorător. Peste 34.000 de noi infectări au fost înregistrate pe teritoriul țării noastre, însă potrivit declarațiilor demnitarului, o astfel de evoluție a fost deja estimată.

Alexandru Rafila: „Am estimate o altfel de evoluție generate de tulpina Omicron”

„Astăzi am avut cel mai mare număr de cazuri înregistrate, ne aşteptam ca astăzi să fie acest număr pentru că ne aflăm după o perioadă în care testarea a fost un pic mai redusă, astăzi s-au efectuat pentru prima dată în România aproape 110.000 de teste, drept care am avut circa 34.500 de cazuri de îmbolnăviri. Acest număr sigur că este preocupant, dar nu putea fi exclus din scenariile pe care  Ministerul Sănătăţii şi INSP le-au prezentat de acum două săptămâni.”, a declarat miercuri ministrul Sănătății

pixabay

Minsitrul Sănătății: „Creșterea va continua”

„Din punctul meu de vedere, creşterea va continua, dar nu în zilele următoare. Va continua creşterea probabil săptămâna viitoare, după un nou ciclu. S-ar putea ca mâine, poimâine să avem o situaţie similară sau chiar ceva mai puţine cazuri pentru că noi venim după patru, cinci zile în care testarea a fost mai redusă datorită acestei perioade de zile libere. Noi, practic, ne referim astăzi, miercuri, la situaţia zilei de marţi,  care a fost prima zi de lucru după minivacanţa cu ocazia Unirii Principatelor Române.”, a mai declarat Alexandru Rafilă