Sari la conținut
Ultimele știri
Info

A început sezonul împerecherii viperelor cu corn. Specialiștii trag un semnal de alarmă

  • Publicat:
  • 1 minut de citit
A început sezonul împerecherii viperelor cu corn. Specialiștii trag un semnal de alarmă
Serpedia

Aveți grijă pe unde vă aventurați și pe unde mergeți! A început sezonul împerecherii viperelor cu corn care, de altfel, sunt extrem de periculoase. Specialiștii cer prudență maximă pentru a evita incidentele neplăcute.

„ATENŢIE – A început sezonul împerecherii! Viperele sunt specii veninoase şi trebuie evitat contactul cu ele, acestea atacând dacă se simt ameninţate. Specialiştii recomandă turiştilor aflaţi în drumeţii în natură în zonele unde trăiesc vipere să evite suprafeţele cu pietriş, stâncoase sau însorite, să cerceteze cu atenţie locul unde se aşează şi să nu introducă mâinile între crăpăturile stâncilor”, au transmis, săptămâna aceasta, cei de la Romsilva.

A început sezonul împerecherii viperelor cu corn. Specialiștii trag un semnal de alarmă
Serpedia

Specia periculoasă de vipere cu corn se regăsește înRomânia, în zona de sud-vest şi în cea de sud-est. Până acum, cei de la Romsilva au publicat imagini cu viperele din Parcul Național de pe Defileul Jiului.

„Este cea mai mare dintre viperele europene, putând ajunge la o lungime de 90 de centimetri. Se distinge printr-un bot ascuţit cu un corn nazal moale şi prin dunga de pe spate, formată dintr-o succesiuni de romburi, cu un colorit diferit la masculi şi la femele. Se hrănesc cu mamifere mici, şopârle, broaşte sau păsări şi preferă habitatele stâncoase din zonele montane”, a mai transmis Romsilva.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Info