Țuica, renumita băutură alcoolică românească, obținută prin distilarea fructelor, a cărei denumire era cunoscută în toate cele trei principate istorice ale României. Are o istorie tumultoasă, poate fi amintit de la episodul hazliu petrecut la Caransebeș, în timpul războiului din 1787-1791, purtat de Rusia țaristă și Imperiul Hasburgic.
Armata austriacă, ajunsă în proximitatea Caransebeșului, trimite în recunoaștere un grup de ostași, care, în locul armatei otomane, întâlnește o șatră de țigani de la care cumpără câteva butoaie de rachiu. Ca mai apoi, prinși în tumultul petrecerii, să uite drumul spre tabăra lor. În urma lor au fost trimiși alți soldați.
La întâlnirea cu soldații petrecăreți, îi cucerește și pe nou-veniți, care cer din băutură, dar se lovesc de refuzul camarazilor, motiv pentru care se iscă o discuție încinsă. Toate acestea fiind urmate de evenimentul tragi-comic, când situația se înrăutățește.
Ofițerii au început să strige „Halt! Halt!” (Stop! Stop!), ceea ce pentru ostași s-a auzit „Allah! Allah!”. Comandanții, auzind hărmălaia, ordonă deschiderea focului. Astfel, la o distanță de două zile, armata turcă găsește o întreagă avangardă moartă.
Ce se mai poate adăuga la o asemenea reputație? Multe altele, începând cu descrierea procesului de distilare și a felurilor de băutură distilată de pe tărâmurile neaoșe. Accesul la istoria a tot ce înseamnă țuică. Ce este? Cum se obține o asemenea băutură? Cu ce se înrudește? Prin ce se deosebește țuica (sau rachiul?) de pălincă, horincă, secărică, șliboviță, tescovină, turț sau vinars?
Unde putem poziționa țuica în marea familie a spirtoaselor românești? Dar la nivel internațional? Și multe alte aspecte esențiale ce pot fi descoperite urmând firul istoriei băuturii, pe care o folosim (de-atât amar de vreme!) de fiecare dată când vrem să ne omenim invitații.
Țuică
Cum se obține băutura distilată specific românească, țuica, din prune
- 2-5 kg prune, boască (rămășițele de la vin)
- 200 g zahăr
-
Se adună fructe într-un butoi mare, de preferat de lemn. Butoiul de lemn este superior vaselor din plastic pentru ca dă un alt gust țuicii.
-
Se adaugă zahăr peste fructele culese și se lasă la macerat, pentru a fermenta. Nu trebuie pus prea mult zahăr pentru că se va altera gustul final.
-
După ce au fermentat fructele din butoi, începe prepararea țuicii propriu-zise. Pentru a putea produce țuica din amestecul obținut, avem nevoie de un alambic. Recomandat ar fi să folosim un alambic de inox sau un cazan.
-
După ce se așază vasele pe pozitie, se adaugă boasca în cazanul de țuică și se pregătește focul pentru fierbere. Focul pentru un cazan de țuică se poate face fie cu lemne, fie cu arzător pe gaz.
-
Trebuie ca atât vasul în care stă boasca, cât și capacul să se închidă etanș.
-
Focul va fi mai întâi mic, apoi va crește treptat, fiind menținut apoi la temperatură constantă.
-
La gura țevii de scurgere a serpentinei, pe unde curge țuica, se pune o cratiță cu un tifon pentru a feri eventualele impurități care pot pica în țuică.
-
Se toarnă toată țuica într-un vas mare pentru a se omogeniza, avand în vedere că prima oară iese tuica cea mai tare și apoi iese din ce în ce mai slabă din punctul de vedere al tăriei alcoolice. Ca și alte bături, și tuica are nevoie de timp pentru a se învechi și a-și spori calitatea.