Promovarea profesională alături de un salariu mai bun este cu siguranță visul oricui, indiferent de perioada angajării. Totuși, chiar dacă îți dorești să câștigi mai bine deși ești nou venit într-o companie, trebuie să ai puțină răbdare, măcar pentru a-ți arăta câteva dintre abilitățile cu care te mândrești și care îți vor contura o imagine a angajatului ideal în ochii șefului tău.
Dacă ești de ceva timp ce același post și urmărești o mărire de salariu este timpul să acționezi, nu înainte de a uita unul dintre aspectele cele mai importante: nu poți primi ceva în plus, dacă nu oferi mai mult. Mai exact, vei fi nevoit să demonstrezi că ai mai multe skill-uri decât cele prin care te-ai remarcat până acum.
Perfecționează-te în paralel cu funcția actuală
Pentru a-ți convinge angajatorul că are nevoie de tine pe un post superior, evident, mult mai bine remunerat, va trebui să investești în tine, în paralel cu munca pe care o prestezi la job. O serie de cursuri de perfecționare te vor ajuta din plin să pui problema în avantajul tău. Implicarea ta va fi cu siguranță răsplătită din plin.
Arată că îți dorești să treci prin toate departamentele companiei
Din nefericire, mulți dintre angajați se plafonează în a executa aceeași „bucățică” pentru care au fost angajați, fără dorința de a încerca măcar și altă activitate din cadrul structurii în care au fost angajați, de cele mai multe ori fie de teamă, fie din comoditate. Dorința de a ajunge în diferite departamente pentru a înțelege din altă perspectivă mecanismul companiei va atrage în mod cert atenția asupra ta. Astfel, ai toate șansele ca după o anumită perioadă să poți fi promovat în funcție, eveniment care vine la pachet cu mult dorita mărire de salariu.
Ajută-ți colegii
Deseori se întâmplă să te simți depășit de numeroasele task-uri pe care le ai de rezolvat pe parcursul unei zile/săptămâni. O mână de ajutor care să te ajute să te eliberezi de presiunea de a rezolva totul rapid poate fi de mare ajutor pentru cel aflat în neplăcuta situație, dar și pentru tine, cel care sari în ajutor. Cu siguranță efortul tău va fi observat, iar ulterior răsplătit.