Există o mulțime de obiecte de care te lovești în viața de zi cu zi, însă acestea te pun în dilemă în ceea ce privește rolul lor.

Chiar dacă la prima vedere par niște lucruri nesemnificative, acestea au, de fapt, o importanță majoră. Cu siguranță ți-ai pus multe întrebări cu privire la acestea, însă poate nu ai fost interesat să le cauți semnificația.

Ei bine, în acest sens, articolul nostru îți va prezenta în sfârșit explicațiile mult așteptate. Iată ce spune un expert în informații despre rolurile extrem de interesante pe care le au cele 6 obiecte întâlnite zilnic.

1. De ce au capacele pixurilor o gaură în interior

Unii ar spune că motivul pentru care pixurile au o gaură în interior, este acela ca pixul să se aerisească, astfel încât să nu se usuce cerneala. Deși cerneala se usucă atunci când are contact cu aerul. Adevărul este, de fapt, altul.

„Explicația vine de la producătorul care spune că adesea, copiii se joacă cu aceste capace de la pixuri, iar dacă le înghit, lăsând o gaură de-a lungul pixului, ai mai multe șanse să fie un canal prin care copilul să respire mai departe și să se limiteze sau să reducă din riscul de moarte. „

2. De ce acadelele au în vârful bățului anumite găurele

Te-ai putea gândi că acele mici găuri sunt din același motiv pentru care și capacele de pixuri le au. Motivul, însă, este altul.

„Acele găurele din vârful bățului de la bomboană, ajută bomboana să se prindă de băț și să nu alunece. Pentru că în timp ce sugi acea acadea, riscul mai mare nu este bățul subțire, ci este bomboana groasă. Aceasta ar putea să se desprindă de pe băț și cu ea să te îneci. „

3. Care este adevăratul lor al  „piciorușelor” de la tastatură

Poate crezi că rolul lor este pentru a putea poziționa tastatura într-o poziție optimă. Însă, adevăratul motiv este cu totul și cu totul altul.

„Dacă ții tastatura cu picioruțele trase, vei sta cu palmele mai în sus și astfel poți să ai probleme medicale. Atunci când am aflat, primul lucru pe care l-am făcut a fost să nu mai folosesc tastatura în acest mod. Ele sunt acolo pentru a vedea mai bine tastele, în caz că nu stai într-un unghi potrivit.”

4. Rolul dungii de la pantaloni și cămașă

„Acea dungă nu apare în urma unei decizii de stil, ci în urma transportului hainelor. Trebuie să împături cumva pantalonii și cămășile, iar din cauza materialului din care acestea sunt făcute, rămâne o dungă care este atât de puternică, încât devine permanentă.”

5. Rolul simbolului în formă de romb de pe ghiozdane

„Multe ghiozdane au acel simbol în formă de romb, pe spate. Ai crede că este o decizie estetică sau că un brand îl copiază pe altul. De fapt, prin acele găurele poți să legi o funie. Astfel, poți trage rucsacul după tine dacă ești la escaladat.”

6. La ce folosește gaura din sita de mână pentru spaghete

„De ce este o singură gaură mare prin care pot să scape o grămadă de spaghete, în loc să fie mai multe găurele mici prin care doar apa să se scurgă? Cu siguranță acesta este genul de întrebare pe care ți-o pui dacă nu ai ce face cu timpul. De fapt, prin acea gaură se bagă spaghetele nefierte pentru a se măsura mărimea unei porții pentru o singură persoană.

@chestii.interesante97 #rspepe ♬ sunet original – Chestii interesante