Vlad Gherman a întrecut orice așteptare a fanilor după ce a publicat pe Instagram o fotografie în care apare alături de fosta sa iubită, Cristina Ciobănașu, dar și de actuala, Oana Moșneagu.

Cu toții știm că actorul a rămas în relații foarte bune cu fosta sa iubită și că prietenia lor continuă, chiar și după ce au pus punct relației amoroase. Însă, nimeni nu se aștepta ca artistul să publice o fotografie în asemenea ipostaze.

Adică, cine s-ar fi gândit că tânărul „feroce” s-ar afla între cele două femei?! Dar cel mai important, cum au putut ele să accepte? Mai mult, cele două chiar au afișat un zâmbet larg pe buze, dovedit că le încântă foarte tare ideea lui Vlad.

Vlăduț e pus pe glume! Artistul n-o duce rău între actuala și fosta iubită

Vlad Gherman este pus pe glume și se pare că nu îi pasă dacă intră în gura presei, ba din contră. Actorul a atașat și un mesaj alături de fotografia cu cele două „idile” ale sale. Acesta i-a provocat pe fani să continue titlul unui posibil articol, ceea ce înseamnă că era convins de faptul că va fi ținta presei.

„Breaking news! Continuați voi titlul posibilului articol!”, a scris Vlad Gherman pe instagram.

Fanii nu s-au abținut să facă tot felul de remarci pe baza imaginii controversate, iar Vlad se pare că a avut câteva jigniri și argumente negative de „încasat” din partea internauților. Și ca să revenim puțin la povestea inițială, se pare că Vlăduț era extrem de încântat că se află între cele două. Să-și dorească oare, tânărul, să se convertească la religia musulmană?

Nici actrițele nu păreau prea dezamăgite de faptul că „împart” același bărbat… pentru poză! Oana Moșneagu, însă a fost mult mai apropiată de artist. Pe când Cristina Ciobănașu a păstrat distanța și nu au existat nici măcar atingeri amicale între ea și fostul iubit.

Vlad Gherman, ipostază de șoc pentru fani! Cum s-a fotografiat artistul alături de actuala și fosta iubită! FOTO
instagram

Cele mai controversate comentarii din partea fanilor

  • „Să sperăm că Oana chiar te va iubi cu adevărat și nu își va bate joc de sufletul tău bun …Multă fericire ție și Oanei!”
  • „Am înțeles glumele, ironiile . Dar pe bune, încetează. Să îți vezi de viața, relația ta. Nu dau cu hate, chiar te apreciez ca om și ceea ce faci. Dar chiar nu înțeleg de ce simți nevoia să te afișezi cu fosta atât de mult și să faci vezi Doamne, „glumițe” cu ea. Chiar nu te înțeleg”.
  • „Sunt din nou împreună, toți trei!”