Virgil Ianțu a fost mereu o persoană sinceră și a preferat să nu se ascundă după degete câdn are ceva de spus. Recent, a fost readus în atenția publicului conflictul dintre el și Ștefan Bănică Jr., episod pe care multă deja l-a uitat.
La prima vedere, Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. nu au prea multe în comune. Totuși, pe cei doi îi leagă ceva mai mult decât pasiunea și aparițiile în proiectele TV. Nu multă lume știe, dar Virgil și Ștefan au făcut parte, în vremea studenției din aceeași trupă muzicală.
The Fifties este proiectul care i-a pus pe cei doi în aceeași conjunctură. La aceea vreme, tot ceea ce făceau Virgil Ianțu și Ștefan Bănică Jr. era foarte apreciat, mai ales că ambii erau profesioniști. Trupa lor a fost solicitată la multe evenimente și, drept dovadă, a rezistat nouă ani de zile.
„Pe Ștefan l-am cunoscut la Conservator. Cântam la chitară împreună, ne-am plăcut, muzica ne-a împrietenit. Apoi ne-a venit ideea asta de a face grupul vocal, The Fifties.
Ceea ce făceam noi acolo era la un nivel foarte ridicat din punct de vedere muzical, știam ce înseamnă armonie, știam ce înseamnă partituri. A ținut vreo nouă ani”, a declarat Virgil în podcastul lui Cătălin Măruță.
Virgil Ianțu a preferat să păstreze adevărul doar pentru el
La un moment dat, așa cum se întâmplă în trupele de băieți și nu numai, au intervenit tensiuni. Acestea au escaladat până au ajuns în punctul unor conflicte serioase. Virgil Ianțu nu a dorit să intre în detalii cu privire la acest subiect, ci doar i-a povestit lui Cătălin Măruță, în linii mari, care au fost consecințile neînțelegerii.
„A fost un moment între noi care nu a căzut bine… După o vreme am găsit puterea de a sta la masă, de a vorbi. Nu ne-am vorbit câteva luni.
Ne vedeam, dar nu ne vorbeam. Era nenatural, mai ales că jucam și în aceeași piesă la teatru”, a povestit Virgil Ianțu în podcastul lui Cătălin Măruță.