Virgil Ianțu și iubita sa, Roxana Andrei se iubesc de două decenii însă nu au oficializat relația în fața ofițerului de stare civilă. Împreună, cei doi au o fiică în vârstă de 16 ani, Jasmine și sunt mai fericiți ca oricând.

Virgil Ianțu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori. Acesta s-a remarcat când modera emisiuni precum „Copiii spun lucruri trăsnite” sau „Vrei să fii milionar.” El se poate considera împlinit datorită carierei de succes, precum și familiei sale care îl sprijină oricând.

Virgil Ianțu este un bărbat romantic și timid în același timp, dar și-a dorit să o surprindă pe iubita sa în cel mai inedit mod. Prezentatorul TV a povestit momentul în care și-a cerut partenera în căsătorie și, pentru a realiza totul, a avut nevoie de fiica lui.

„Am cerut-o demult, am cerut-o frumos. Am cerut-o într-un mod foarte inedit. În ziua în care s-a născut Jasmine, i-am pregătit un săculeț la mânuță, era un inel și un bilețel în el în care Jasmine scria că tati e timid și dacă vrea să fie soția lui, că pune ea întrebarea pentru el. Eram de față și a zis da. Și-a dorit foarte mult lucrul ăsta de-asta și astăzi suntem necăsătoriți. N-am apucat, ea muncește, eu muncesc”, a declarat Virgil Ianțu.

Social Media

Motivul pentru care nu s-au căsătorit

Deși formează un cuplu de 20 de ani, cei doi încă nu s-au căsătorit. Motivul este unul destul de bizar. Aceștia nu și-au dorit o cununie civilă, în fața ofițerului stării civile, ci doar cununia religioasă, dar preotul nu a fost de acord. Conform regulilor, întâi este nevoie de certificatul de căsătorie, apoi se poate oficializa și prin taina nunții. Auzind acestea, Virgil Ianțu și iubita sa, au renunțat ca căsătorie și au rămas așa timp de două decenii.

„S-a întâmplat o treabă care mi-a lăsat un gust amar. Am mers la un preot și l-am întrebat cum putem face ca în fața lui Dumnezeu să ne cununăm. El ne-a cerut certificatul de căsătorie. Noi am zis că așa e corect din punct de vedere legal, dar noi vrem să o facem pentru sufletul nostru și nu avem timp de acte. I-am zis atunci că mie mi se pare că între noi și Padre nu stă un funcționar public.

Așa e de când e lumea, trebuia să fie o foaie acolo semnată de cineva cu ștampilă și cu drapelul la piept? Mie mi se pare total ciudat că nu pot să fac asta în fața lui Dumnezeu până ce un ales al poporului nu îmi dă o patalama. Preotul a zis că nu se poate altfel pentru că asta ar însemna să-l mințim pe Dumnezeu. Mi s-a părut total aiurea. Tatăl meu a fost preot, eu respect regulile, dar mă gândeam că există totuși o variantă doar pentru sufletul nostru., a spus Virgil Ianțu.