Dacă la momentul actual unele vedete sunt adevărate dive sexy, în tinerețe erau foarte departe de acest statut.

De ce spunem asta? Ei bine, vă vom pune dovada la dispoziție imediat. Cert este că cea mai dramatică schimbare este cea a Ralucăi Bădulescu, care a reușit în prezent să se transforme dintr-o femeie aproape obeză, într-una mai mult decât slabă. 

Vedetele care s-au transformat dramatic

Ei bine, în topul acestor vedete se află 4 femei mari și tari. Locul 1 este ocupat de Oana Radu care în urmă cu câțiva ani ajunsese aproape la obezitate. Cântăreața a reușit în cele din urmă să slăbească aproximativ 60 de kilograme, iar acum, spre surprinderea tuturor, arată impecabil.

„Am avut 121 de kg și cel mai puțin 59,8 kg. Acum mă situez undeva la 62 de kg, fiindcă mai am și perioade în care mă “porcesc., spunea Oana Radu într-un interviu mai vechi.

Pe locul 2 în top se află Loredana Groza care de asemenea, s-a schimbat radical la nivel estetic. În cazul ei nu este vorba despre scăderea în greutate, ci despre intervențiile estetice, sau nu… căci diva a negat mereu că ar fi apelat la operații. Cert este că e o diferență colosală între Lore de acum 10 ani și Lore din prezent. Observați și voi, nu?

Pe locul 3 se clasează Raluca Bădulescu, care după cum vă spuneam la început, a avut cea mai dramatică schimbare. Jurata de la „Bravo ai stil! Celebrities” cântărea înainte peste 120 de kg, iar în prezent nu cântărește mai mult de 60 kg. Blondina e mândră de transformarea ei, însă mulți o consideră mult prea slabă.

CITEȘTE ȘI – – – – – – – – – –Vestea momentului în showbiz! Vedeta este însărcinată pentru a treia oară

@vedete.ro1 #foryou #foryoupage #oanaradu #loredanagroza #ralucabadulescu #ruby ♬ sunet original – vedete.ro

Pe ultimul loc se regăsește Ruby. Dintr-o fată simplă, de la țară, bruneta a ajuns să aibă un succes incredibil în cariera muzicală, dar și o frumusețe unică. Cântăreața se ocupă adesea de imaginea ei, este sexy provocatoare și cochetă la orice eveniment. Ruby are implanturi mamare, 2 operații de rinoplastie, augmentare buze, dar și fațete dentare. Dar, să nu uităm de injectarea cu botox în pomeți pentru diminuarea ridurilor.