Theo Rose are o relație specială cu fanii ei.

Artista i-a apreciat mereu pe cei care i-au fost alături și au dus-o pe culmile succesului de azi. Vedeta își ține comunitatea mereu la curent cu ceea ce face, iar, din când în când, se aprinde la vorbele răutăcioase ale urmăritorilor ei.

Odată cu participarea la „Bravo, ai stil! Celebrities”, Theo Rose a devenit mai populară ca niciodată. Artista a lansat și până atunci piese, însă nu a avut parte de expunerea pe care i-a garantat-o emisiunea. Deși a fost la un pas de a pleca acasă cu marele premiu, vedeta a fost înfrântă de Alexandra Ungureanu.

Chiar dacă nu a plecat acasă cu titlul de „cea mai stilată femeie din România”, Theo Rose a câștigat mult mai mult. Artista se bucură de o comunitate impresionantă de fani care o urmăresc și care sunt alături de ea la tot pasul. Așa cum era de așteptat, printre cei care o urmăresc online sunt și câțiva cârcotași.

Theo Rose răspunde la mesajele de pe Instagram

Theo Rose nu s-a mai putut abține și a simțit nevoia să răbufnească în online, acolo unde i-a dat o replică acidă unui urmăritor. Fanul i-ar fi scris lui Theo că o apreciază pentru talentul său, dar presimte că a ajuns să aibă succes prin metode „neortodoxe”.

„Nu vă speriați, oameni buni că nu mai punem la suflet așa ceva. Astea sunt la ordinea zilei. El e săracul blând la ce a scris. Am alții mai rău, dar ăia sunt porcoși și nu pot să-i public.”, a spus Theo Rose pe Instagram.

După ce a luat foc și i-a închis gura răutăciosul, acesta a revenit cu o replică care a înfuriat-o și mai tare pe vedetă. Fanul ar fi susținut că nu crede nimic din cele spuse, ci totul a fost doar o strategie de a-i atrage atenția artistei.

„(…) Îmi vine să vă înjur. Sunteți niște dobitoci că reacționați așa și dați astfel de mesaje. Nu eu, că eu nu vă iau în seamă, dar sunt alții pe care îi afectează grav. Dacă ați fi în locul unui om și primiți astfel de mesaje o să vedeți că o luați pe cărări. Așa că sunteti dobitoci făcuți grămadă, dar ce educație să fac eu cu voi că…”, a răbufnit Theo Rose.