Teoria relativității pornește de la ideea promulgată de Newton. Probabil ați auzit de multe ori că nu ar avea deloc de-a face cu ce spunea fizicianul de secol al XVIII- lea. De ce asta? Pentru că la Newton spațiul era o reprezentare statică. Pentru el spațiul și timpul erau separate. Gravitația pentru Newton este o consecință a masei corpurilor.
„Mai puţin de un secol mai tarziu, în 1666, Isaac Newton a analizat mişcările mai multor obiecte cosmice şi a formulat legea gravitaţiei universale : fiecare corp din Univers exercită o forţă de atracţie (gravitaţie) asupra tuturor celorlalte corpuri, care variază în funcţie de masele corpurilor şi de distaţa dintre ele. Două corpuri sunt atrase de o forţă gravitaţională proporţională cu masa unuia inmulţită cu masa celuilalt. Dar ,forţa este invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele.” scientia.ro
Teoria relativității generale
Einstein formulează o altă ipoteză cu privire la gravitație. Pentru fizicianul modern, nu mai vorbim despre spațiu și timp. Vorbim despre spațiu-timp, despre o singură realitate. Când vorbim despre gravitația văzută prin ochii lui Einstein, ne referim alt tip de spațiu. Acesta este este unul care se poate modela, flexibil. Așa cum este și apa dintr-un recipient. Dacă avem o cană cu apă și băgăm o bilă înăuntru, nivelul apei se va schimba. Dacă este umplută până la refuz, o parte din apă se va scurge în afară. Așa spunem despre spațiu. O planetă formează o anumită dispunere a spațiului în jurul său. Complicată explicație… Mai bine priviți imaginea de mai jos.
Cam așa arată spațiul cu obiecte în el. Se formează diferite curbe și „adâncituri”. Dacă la Newton, legea gravitației, vorbește despre o forță a corpurilor, de-a atrage alte corpuri, la Einstein lucrurile stau complet diferit. Denivelarea din jurul unui corp, făcută în spațiu-timp, creează gravitația. Luna se învârte pe margine „gropii” formate de masa Pământului. Curbarea sistemului sau planșei spațiu-timp, în geometria cu patru dimensiuni, formează gravitația. Ca în imaginea de mai jos.
Cu toate acestea, explicația lui Einstein, funcționează pentru corpurile mari. Dacă încercăm să o pliem pe mecanica cuantică, nu ne mai ajută foarte mult. Mecanica cuantică susține că interacțiunea dintre particule se face pe baza principiului unui spațiu și a unui timp fixe. Pe când Einstein vorbește despre țesătură a spațiu-timpului, care își schimbă forma. Iar flexibilitatea aceasta este diferită de la corp la corp. Ceea ce este un lucru destul de greu de urmărit. Când urmărești mișcare necontrolată a particulei, sau a unui foto de lumină, trebuie să iei multe posibilități în calcul. Oamenii de știință au încercat, fără reușită, să aplice teoria lui Einstein în acest caz. Nu au reușit până în clipa de față.
