Părintele Arsenie Boca a fost unul din cei mai mari părinți predicatori ai Bisericii.

Pe când trăia, mulțime de credincioși mergeau la Prislop pentru a-i cere ajutorul când aveau necazuri. Cuvintele sfinte ale părintelui erau cel mai bun tratament pentru viața mult încercată a omului.

Pe când predica părintele, mulți oameni mărturiseau că au foarte multe gânduri rele, negative, vulgare și perverse. Imaginația din minte este canalul prin care vine cel rău, afirmă Părintele Arsenie Boca. Acesta nu îi certa pe creștinii sinceri care mărturiseau lucrurile urâte gândite de ei, ba chiar mai mult, îi înțelegea și le dăruia metode de se salva de la răutatea. O viață fără gânduri rele este o viață fericită.

Părintele Arsenie Boca folosea o povestioară pentru a le arăta credincioșilor cum trebuie procedeze când se lupă cu gândurile rele și urâte. Povestioara se numește „Vântul şi gândurile rele”.

Ce spune Arsenie Boca despre gândurile rele

Sursa: Social media

„La Avva Pimen a venit un frate şi a zis:

Ce să fac, Părinte, că nu am linişte? Îmi vin tot felul de gânduri rele în minte!

Şi Avva Pimen a răspuns:

– Ia încearcă să opreşti vântul. Crezi că poţi? Întinde braţele, întinde pieptul, încearcă să opreşti vântul!

Şi ucenicul a spus:

– Nu pot să opresc vântul!

– Aşa  cum nu  poţi  opri vântul, zise Avva  Pimen, aşa nu poţi opri gândurile rele!

Dar altceva poţi să faci, şi anume, cu un gând bun să înlături gândul cel rău!

Ia seama dar că statornicirea în gânduri bune va duce la înlăturarea gândurilor rele.

– Şi aşa mă pot linişti, Părinte? E cu putinţă să nu mă mai lupte gândurile?

– A nu avea gânduri e tot aşa de cu neputinţă ca şi a crede că poţi opri vântul.

Dar, cu orânduire dumnezeiască vin şi vremuri fără furtună.”

După cum observăm, Părintele Arsenie Boca își înțelegea foarte bine credincioșii, nu le cerea imposibilul, ci doar un exercițiu pentru o intenție bună. Mintea umană este foarte jucăușă și alunecoasă, nu o putem opri dar putem încerca pe lângă cele rele pe care le gândim să pun și gânduri bune. Prin exercițiu putem întoarce balanța spre mai mult gânduri bune.