Comisia Europeană a concluzionat că măsura planificată de România pentru a susține crearea unei rețele de stații de reîncărcare a vehiculelor electrice respectă normele UE privind ajutoarele de stat. Măsura va contribui la reducerea emisiilor de CO2 și a altor emisii poluante, fără a distorsiona în mod nejustificat concurența pe piața unică.

„România va contribui la combaterea schimbărilor climatice, în conformitate cu obiectivele stabilite de Pactul ecologic european. Această schemă va reduce emisiile nocive generate de autovehicule și va îmbunătăți sănătatea cetățenilor, fără a distorsiona în mod nejustificat concurența”, a declarat vicepreședintele executiv, Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

Reclamă

Se preconizează că schema, care va avea un buget de 53 de milioane EUR și va acoperi perioada 2020-2025, va stimula investițiile în stații de reîncărcare a vehiculelor hibride și a vehiculelor electrice cu baterie din România. Aceasta va acoperi zonele urbane, suburbane și rurale și își propune să dezvolte o rețea de stații de reîncărcare pe întreg teritoriul țării.

Schema este deschisă tuturor operatorilor economici care îndeplinesc anumite criterii, de exemplu în ceea ce privește echiparea cu prize. Beneficiarii vor fi selectați printr-o procedură deschisă și transparentă de ofertare, iar sprijinul va fi acordat sub formă de granturi.