Reclamă
Reclamă

Somnul este starea fiziologică de care nu ne putem lipsi pentru ca organismul nostru sa funcționeze în parametrii optimi. Dincolo de a ne simți odihniți și a ne recăpăta tonusul, prin somn, ținem departe și multe dintre afecțiuni. De altfel, se pare că această stare fiziologică în care punem pe pauză ritmicitatea, ne poate oferi indicii inclusiv despre bolile pe care am putea să le dobândim la bătrânețe.

Somnul, tratament natural pentru anumite afecțiuni

Specialiștii sunt de părere că avem nevoie de minim 7 ore pe noapte de somn pentru a ne trezi odihniți și echilibrați mental și fizic. Atunci când nu punem preț pe acest aspect, sau când somnul ne este perturbat de diferiți factori, efectele se resimt în buna funcționare a organismului nostru.

Lipsa odihnei de calitate rupe lanțul echilibrului din corpul nostru. Astfel,  nivelul de cortizon crește, iar odată cu el și riscul apariției a numeroase afecțiuni. Printre acestea se numără bolile de inimă, diabetul, infecțiile și chiar răcelile. De altfel, la nivel mental se produc de asemenea diverse procese care ne dau peste cap întregul univers. Suntem copleșiți de emoții, anxioși, iar productivitatea scade vizibil. Toate acestea sunt strâns legate de orele noastre de somn, spun specialiștii.

Bolile de inimă (cardiovasculare)

În ultimii ani a fost înregistrată o creștere îngrijorătoare a numărului de tineri care ajung să aibă probleme cardiovasculare. De altfel, tot mai multe accidente vasculare în cazul tinerilor cu vârste între 25-30 de ani au loc la nivel mondial. Unul dintre factorii care au dus spre un astfel de context este lipsa somnului.

Reclamă

Diabetul zaharat

Numeroase studii au arătat că nevoia de a consuma dulciuri sau pur și simplu de a „ronțăi” diferite gustări pe parcursul zilei are legătură cu lipsa odihnei sau al somnului calitativ. Dacă ajungem să consumăm astfel alimentele nesănătoase, pline de zaharuri,din dorința de a ne energiza, glicemia va avea în oscilații haotice. De aici până la instalarea diabetului de tip ll este în mod clar un singur pas.

O echipă de medici reputați din cadrul Universității din New York au arătat în 2012 că lipsa somnului afectează modul în care celulele din organism răspund la insulină. Subiecții studiului au fost privați de somn timp de 4 nopți, iar rezultatele au fost îngrijorătoare. Sensibilitatea celulelor lor a scăzut cu 16% după nopțile nedormite.

Medicii au concluzionat că este vorba despre o rezistență la insulină specifică persoanelor cu probleme de greutate. Cu alte cuvinte, organismul îmbătrânește prematur în asemenea condiții de existență.

Probleme cu greutatea

Persoanele care se odihnesc minim 6-7 ore pe noapte consumă mult mai puține calorii pe timpul zilei decât cei care pierd nopțile.  Oscilațiile de greutate sunt asociate cu problemele de odihna. De altfel, toate programele de slăbit desfășurate sub îndrumarea medicală sunt recomandate a fi urmate la pachet cu ore de somn rezonabile.

S-a constatat chiar că persoanele supraponderale care urmează un stil de viață sănătos nu slăbesc sau au numeroase faze de stagnare a greutății din cauza faptului că nu se odihnesc suficient.

Explicația este una cât se poate de justificată în acest sens. Dacă te bucuri de odihnă în organism va fi eliberat hormonul de sațietate. Astfel, nu vei resimți nevoia a consuma mai multe calorii.

Imunitatea

Persoanele care dorm mai puțin de 7 ore pe noapte răcesc mai des. De asemenea, organismul nu le este rezistent în fața infecțiilor.

Astfel, corpul nu va avea capacitatea de a repara celulele deteriorate de o infecție sau de a se proteja de viruși.

Probleme cu libidoul

Atât în cazul femeilor cât și al bărbaților, lipsa somnului duce la o afectare a libidoului. Mai exact, interesul pentru activitatea amoroasă dispare. Mai mult, inclusiv nivelul de testosteron al bărbaților scade într-un astfel de context.

Reclamă
Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro