Se pare că italienii sunt furioși pe campioana noastră. Oficialii competiției au anunțat că Simona Halep nu va mai participa la Turneul de la Palermo. Aceasta este prima competiție WTA de după pauza forțată de pandemia de COVID-19.

Reclamă

Simona Halep este una dintre cele mai cunoscute figuri din lumea tenisului. Foarte talentată și ambișioasă, sportiva a reușit de fiecare dată să aducă un premiu acasă. Acum însă, se pare că preferă să stea departe de competiții.

Românca a decis să se retragă de la Palermo, chiar dacă se afla pe locul 2 în clasamentul WTA. Motivul a fost reprezentat de numărul în continuă creștere de cazuri confirmate de coronavirus. Deși autoritățile italiene au emis o ordonanță conform căreia cei ce vin din România vor intra în carantină timp de 14 zile, organizatorii turneului au anunțat că româncele care s-au înscris în turneu pot participa fără griji. Cu toate acestea, Halep s-a retras.

Reclamă

De ce i-a înfuriat Simona Halep pe italieni? ,,Nu trebuia să facă asta’’

Organizatorii au emis un comunicat oficial în acest sens.

„Am rămas cu un gust amar după ce numărul 2 mondial, Simona Halep, a decis să se retragă de la Palermo Ladies Open. Ieri eram foarte optimiști, chiar am informat stafful Simonei Halep că sportivii nu sunt obligați să stea timp de 14 zile în carantină după ce sosesc în Italia.

Cu toate acestea, în ciuda eforturilor noastre, stafful Simonei Halep ne-a anunțat că sportiva nu va mai participa la turneu. Suntem foarte dezamăgăți și frustrați”, a spus directorul turneului de la Palermo, Oliviero Palma.

Pe lângă turneul de la Palermo, Simona Halep și-a anunțat participarea și la competiția de la Praga, care se va desfășura în perioada 10-16 august. Și turneul din Cehia va fi tot pe zgură, suprafața preferată a Simonei, care a triumfat la Roland Garros în 2018.