Sebastian Dobrincu are tot respectul pentru Vica, dar nu același lucru îl poate spune și despre Gheboasă.

Sebastian Dobrincu s-a numărat printre vedetele care au răspuns afirmativ provocării de a pleca la „Survivor”. Evident, motivația lui a fost aceea de a veni cu marele premiu acasă. Din păcate, antreprenorul a fost scos din concurs mult prea devreme, din cauza unei probleme de sănătate.

Sebastian Dobrincu a plecat în Republica Dominicană cu un singur gând. Și anume, acela de a ieși învingător. Tânărul nu a vrut banii pentru el, ci a vrut să facă o faptă bună. Dinainte de a pleca în junglă, acesta a anunțat că va dona toți banii cauzei pe care o susține Codin Maticiuc.

Intenția lui a fost extrem de bună, dar, din păcate, nu s-a materializat. Dobrincu nu a putut să stea prea mult în teren, iar asta pentru că a fost accidentat. De acasă se gândea să nu fie scos din competiție din cauza problemelor de sănătate și chiar asta s-a întâmplat. S-a accidentat foarte grav și, oricât de mult și-ar fi dorit să continue, a fost imposibil.

Sebastian Dobrincu, dezamăgit de Gheboasă. Ce spune despre plecarea colegului său de la „Survivor”
Social media

Sebastian Dobrincu voia să lupte până la final

Accidentarea lui a lăsat un gol în echipă, chiar dacă nu se cunoșteau de prea mult timp. Cele câteva zile pe care le-a petrecut în sânul „Faimoșilor” i-au fost de ajuns pentru a-și da seama de caracterul fiecăruia. Deși nu credea că va spune asta, Sebastian a fost profund impresionat de Vica Blochina. Antreprenorul a susținut că imaginea vedetei din media este total distorsionată față de adevăratul ei caracter.

În schimb, nu același lucru l-a putut spune și despre Gheboasă. Dobrincu se aștepta ca Gheboasă să fie mult mai puternic, însă, s-a dovedit că aparențele înșală.

„Fiecare coleg a reușit să mă surprindă într-un fel sau altul. Un prim exemplu a fost Vica, care mi-a confirmat încă de la început că preconcepțiile vizavi de imaginea ei publică sunt complet nefondate. Este un om cu inima de aur și un suflet cum rar îți e dat să întâlnești. Pe cealaltă parte, recunosc că am fost ușor dezamăgit de Ghebe. Știind ce fire luptătoare este de fel, am simțit că a renunțat mult prea devreme”, a spus Sebastian pentru unica.ro.

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.