Veşti proaste pentru români în aceste zile.

Se schimbă vremea în România! În cele mai multe zone, temperaturile scad chiar şi cu zece grade Celsius. De altfel, în România se va înregistra şi o temperatură de toamnă, în mai multe zone fiind înregistrate  ploi, vijelii și chiar grindină.

Meteo marţi, 19 mai

Pentru cea de-a doua zi, meteorologii anunţă valori termice situate în jurul celor normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil în nordul și nord-estul țării. În cea mai mare parte a ţării cerul rămâne destul de noros. În sud şi sud – vest, ploile de scurtă durată îşi vor face apariţia. Alături de ploi se vor mai semnala descărcări electrice, grindină şi vijleii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar cele minime, în general, între 5 și 15 grade.

Meteo miercuri, 20 mai

La jumătatea acestei săptămâni, vremea va fi mai mult instabilă. Valorile termice se vor menține apropiate de mediile multianuale. Cerul va va fi mai mult noros, fiind prezente şi precipitaţii pe arii extinse, însoțite de descărcări electrice în sud-vest și local în centru și sud.  Vântul va sufla slab, până la moderat, cu unele intensificări, în zona montană, având aspect de vijelie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 27 de grade, iar cele minime între 9 și 17 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Meteo joi, 21 mai

Joi, în partea de sud a ţării, instabilitatea atmosferică îşi va spune cuvântul. Cerul va fi variabil, mai mult noros, iar ploile îşi vor face apariţia. Se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului și cu aspect de vijelie și vor fi condiții de grindină. Valorile termice vor scădea destul de mult, astfel că maximele se vor situa între 17 și 25 de grade, iar minimele între 3 și 14 grade Celsius, cel mai frig fiind noaptea, în zona Transilvaniei, dar şi în regiunile de Est.