O competiție auto desfășurată la Vatra Dornei s-a încheiat într-un mod halucinant. Una dintre mașini a ieșit de pe pistă și a intrat direct în spectatorii care urmăreau cu sufletul la gură concursul. Un tânăr aflat în fotoliu rulant a fost aruncat de carosabil în urma impactului. Oamenii legii au deschis un dosar penal.
Citește și
Scenariu de groază pentru cei prezenți
Cu siguranță cei care au luat parte la eveniment, vor fi urmăriți o lungă perioadă de scenele teribile. Raliul era desfășurat ca multe altele, pe Aerodromul de la Floreni, Vatra Dornei. Unul dintre șoferii care concurau în competiția de accelerare a pierdut controlul mașinii.
Este vorba despre un BMV M6, cu un motor de 4400 de centimentri cubi, biturbo cu 500 de cai putere. Autoturismul cu tracțiune pe spate a fost la un moment dat imposibil de ghidat în viteză, astfel că acesta a ieșit de pe pistă. Mașina a lovit spectatorii, unul dintre aceștia fiind aruncat din scaunul cu rotile, direct la pământ.
Șoferul în vârstă de 33 de ani a fost imediat luat la bani mărunți de autorități. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ.
Imaginile groazei au ajuns și pe internet. Cum era de așteptat, s-a iscat un întreg val de critici din partea internauților. Majoritatea celor din mediul online îl pun la zid pe conducătorul auto pentru că nu ar avea experiență suficientă pentru astfel de competiții.
Au existat însă și voci care i-au criticat pe cei de pe margine. Unii dintre internauți sunt de părere că aceștia s-au expus cu bună știință unui pericol.
A fost deschis un dosar penal
Politiștii au ajuns imediat la fața locului și au deschis o anchetă. De asemenea a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare din culpă. Cercetările continuă însă pentru a fi stabilite circumstanțele exacte care au dus la acest incident nedorit.