S-au reluat examenele auto! Din momentul în care s-a instalat starea de urgenţă, regimul de permise auto şi-a închis porţile. Astfel, toţi cei care erau programaţi la examenul auto au fost amânaţi până astăzi. Începând din această săptămână, viitorii şoferi vor avea de respectat o serie de reguli. Toate măsurile de protecţie împotriva coronavirusului sunt obligatorii.

Reclamă

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că activitatea de examinare va fi reluată treptat. Astfel, s-au stabilit mai mulţi paşi care vor fi respectaţi de viitorii şoferi auto, dar şi de organizatorii examenelor.

Reclamă

S-au reluat examenele auto! Viitorii şoferi au de respectat mai multe reguli

1. Programarea candidaților. Este vorba despre cei cărora le-au expirat dosarele de școlarizare în perioada 16.03 – 17.05.2020 și pentru care există o programare prealabilă în sistem (proba practică). Aceasta se va efectua prin intermediul școlilor de conducători auto, cu informarea acestora în peralabil.

2. Programarea candidaților cărora le expiră dosarul de școlarizare ulterior datei de 18.05.2020 se va face din oficiu. Aceasta se va face, pe cât posibil cu respectarea ordinii de programare anterioare. Efectuarea ei se va face de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu informarea acestora.

3. Reluarea activității de examinare la proba practică pentru candidații aflați în situația de la punctul 1 începând cu data de 02.06.2020, urmând ca la finalizarea acestei activități să fie demarată examinarea practică pentru candidații aflați în situația prevăzută la punctul 2.

4. Reluarea activității de examinare la proba teoretică se va face începând cu data de 15.06.2020/22.06.2020, în funcție de numărul de candidați examinați și capacitatea de preluare a Serviciilor publice comunitare. Decizia se va posta pe site-ul Instituției Prefectului.

Ce măsuri de protecţie s-au luat pentru această activitate

Pentru a preveni o posibilă infectare cu coronavirus, măştile de protecţie vor fi purtate atât de viitorii şoferi, cât şi de examinatori. De altfel, înainte de urcarea în maşină, elevului i se va lua temperatura. Se interzice susţinerea examenului dacă temperatura trece de 37,2 grade Celsius.

Distanţarea socială se va menţine în continuare. Astfel, persoanele aflate la examen vor sta la o distanţă de minim un metru şi jumătate. Candidaţii nu se vor prezenta la examen însoţiţi de prieteni, rude etc. Accesul este permis doar candidatului şi instructorului auto.