Reclamă

Întreaga Europă duce groaza crizei financiare, a frigului și a facturilor uriașe. De asemenea oamenii se tem tot mai mult de o criză alimentară în timp ce scumpirile se resimt de la o zi la alta parcă. În acest context, preoții de mir și monahii îi îndeamnă pe credincioși să se plece mai mult spre rugăciune și să se teamă mai puțin. Una dintre cele mai puternice rugăciuni pentru pace ar trebui rostită zilnic.

Rugăciunea pentru pace în lume

„Dumnezeul părinților noștri, Doamne ai milă. Tu Cel Care ai făcut cerul și pământul și toate cele ce sunt pe el. Tu, Cel Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire Te-ai coborât din ceruri. Te-ai făcut Om asemenea nouă întru toate în afară de păcat.

Tu, Cel Care sus pe lemnul crucii Ți-ai întins preacuratele Tale mâini.Ți-ai vărsat preacinstitul Tău sânge, ca sa ne răscumperi din blestemul legii și să ne dăruiești Împărăția Ta cea veșnică. Tu, Cel Care ne-ai învrednicit să Te numim Tată și să cerem Împarăția și dreptatea Ta. Să se facă voia Ta cea sfântă, precum în cer așa și pe pământ. Tu cel Care ne-ai dat sfânta poruncă a dragostei zicând:

„Aceasta vă poruncesc vouă: să vă iubiți unii pe alții, și întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei. Dacă veți avea iubire unii pentru ceilalți”.

Tu, Cel Care ne-ai dat pacea Ta zicând:

„Pacea Mea vă dau vouă“,miluiește-ne pe noi cu puterea Ta cea mare.

Cât de des trebuie să ne rugăm pentru pace?

Zilnic. O spun toți slujitorii bisericii. De altfel în numeroase lăcașuri de cult au loc rugăciuni comune care să oprească războiul din lume. Totodată, în mănăstirile din România, monahii slujesc în fiecare noapte. Îi pomenesc pe cei adormiți, pe cei trecuți pe pomelnice sau în acatiste. De asemenea aceștia înalță rugăciuni în miez de noapte pentru pacea lumii.

Citește și

Vrei să îți găsești un loc de muncă stabil? Rostește această rugăciune și vei vedea minunea

Psaltirea sau cartea lui David, inspirată din puterea Duhului Sfânt are de asemenea o mare putere. Credincioșii sunt îndrumați de preoți să citească măcar un psalm pe zi. Rugăciunea pentru pace în lume are mare putere atunci când este însoțită și de multă evlavie.

De altfel, alături de rugăciunile de dimineață, de seară sau în gând, în orice moment al zilei, credincioșii se pot ruga pentru oprirea războiului.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro