Cu patru ani în urmă, Roxana Ionescu a trecut prin una dintre cele mai triste etape din viața ei.

Vedeta anunța, la vremea respectivă, că urmează să devină mămică. Bucuria ei a fost spulberată după ce a aflat că a pierdut sarcina cu doar trei luni înainte de a aduce copilul pe lume.

Pentru o mamă, nu există durere mai mare decât aceea de a-și pierde propriul copil. Din păcate, printr-un astfel de episod nefericit a trecut și Roxana Ionescu. Vedeta se pregătea să își întemeieze o familie cu Tinu Vidaicu, dar bucuria lor nu a durat prea mult. Fosta „Mama Natură” a pierdut sarcina pe ultima sută de metri, iar asta a deprimat-o cumplit.

Deși nu a fost deloc un episod ușor pentru ea, Roxana a recunoscut că a avut oamenii potriviți alături care au ajutat-o să depășească acest obstacol. Cel mai important pilon pentru ea a fost chiar soțul, Tinu Vidaicu.

roxana ionescu
Social media

Roxana Ionescu, mai puternică ca niciodată

Cei doi au o conexiune extrem de puternică și nu neagă faptul că asta i-a ajutat foarte mult în viață. Tocmai de aceea, nu se dau bătuți și continuă să spere la un alt copil.

„Cel mai trist moment, cel în care am avut cea mai mare pierdere, atunci când am pierdut sarcina la o perioadă destul de înaintată. Ce mă bucură cel mai mult e că am depășit acel moment, că putem vorbi despre acest lucru și că încercăm din nou.”, a spus vedeta pentru cancan.ro.

Roxanei Ionescu a început să-i meargă din ce în ce mai bine pe plan profesionaL. Aceasta colaborează cu un lanț celebru de bijuterii și nu se oprește aici. Roxana plănuiește să își lanseze propria colecție de bijuterii pe care fanii să o poată purta cu mândrie, așa cum face și ea.

De asemenea, vedeta nu ar spune „nu” nici unei reveniri în lumina reflectoarelor. Îi este foarte dor de televiziune și recunoaște că i-ar plăcea o emisiune de divertisment.