Românii pot cumpăra titluri de stat online prin Ghișeul.ro începând cu martie 2025

Data actualizării: 26/02/2025

Cetățenii români cu cont pe platforma Ghișeul.ro și posesori ai unui card de debit vor putea achiziționa titluri de stat online începând cu 10 martie 2025. Ministerul Finanțelor a anunțat această inițiativă, subliniind că este o oportunitate accesibilă și sigură pentru economisire.

Potrivit Ministerului Finanțelor, „titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor reprezintă o metodă sigură și avantajoasă de economisire, iar interesul pentru astfel de instrumente a crescut exponențial la ultimele emisiuni. Posibilitatea de a achiziționa titluri de stat cu un simplu click, prin platforma Ghișeul.ro, este un element important care simplifică semnificativ procesul de investiție. Programul TEZAUR devine astfel mult mai accesibil, nu doar pentru cei din țară, ci și pentru românii din diaspora, care nu mai sunt obligați să se deplaseze în România pentru a investi în titluri de stat”.

Pentru a participa la Programul TEZAUR prin achiziții online, un investitor trebuie să acceseze platforma Ghișeul.ro, să folosească datele de logare și să selecteze secțiunea TITLURI DE STAT. Aici, investitorii pot consulta emisiunile active și caracteristicile acestora, după care pot efectua achiziția titlurilor de stat TEZAUR aferente emisiunii selectate.


O altă facilitate este faptul că orice român poate efectua una sau mai multe subscrieri la aceeași emisiune, cu condiția respectării plafonului minim de 1.000 lei per subscriere și a unui maxim de 200.000 lei per cod de emisiune, în funcție de limita de plată cu cardul.

Citește și:

Ministerul Finanțelor lansează lunar emisiuni de titluri de stat „Tezaur” cu dobânzi neimpozabile și avantajoase. Prima ediție Tezaur din 2025, desfășurată între 13 ianuarie și 7 februarie, a înregistrat un record istoric, cu 5 miliarde de lei investiți de către români.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨