Reclamă

Polițiștii de frontieră din Polonia au anunțat că au destructurat o rețea criminală implicată în falsificarea și distribuția de acte de identitate europene. Operațiunea, care a început în 2020 și a fost desfășurată în colaborare cu Europol, a dus la arestarea a aproximativ 40 de persoane în mai multe orașe din Polonia. „Toate persoanele arestate sunt cetățeni ucraineni și belaruși”, a declarat Piotr Zakielarz, purtătorul de cuvânt al polițiștilor din regiunea Rzeszów.

Opt dintre suspecți au fost plasați în arest preventiv. În timpul investigației, autoritățile au desființat două tipografii și au confiscat peste 12.000 de documente false, care au fost prezentate ca fiind emise de instituții ale unor țări europene.

Documentele urmau să fie folosite pentru legalizarea șederii cetățenilor străini pe teritoriul țărilor Uniunii Europene. Grupul a comercializat diverse documente oficiale, printre care pașapoarte, vize, cărți de identitate și permise de ședere, fiecare la un preț unitar de aproximativ 1.500 de euro.

În plus, gruparea oferea și alte tipuri de documente, precum permise de conducere, certificate medicale și psihologice, contracte de muncă sau certificate de rezidență. Aceste documente erau disponibile prin intermediul site-urilor web și rețelelor de socializare, iar înainte de achiziție, clienții primeau o imagine a produsului final pentru verificare.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro