Răzvan Simion este mai îndrăgostit ca niciodată și nu exclude posibilitatea de a ajunge, din nou, în fața altarului.

Răzvan Simion și-a găsit liniștea după despărțirea de Lidia Buble. Matinalul de la Antena 1 se iubește de aproape doi ani cu Daliana, așa că toți se întreabă când vor merge în fața altarului. Ei bine, răspunsul a venit chiar de la prezentator.

Răzvan Simion este o persoană căreia nu îi place să vorbească despre viața lui privată. La început, a ținut departe de ochii curioșilor relația cu Daliana, însă, cu timpul, a început să și-o asume. Acum, prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” are numai cuvinte frumoase de spus la adresa partenerei sale și simte că ea este echilibrul din viața lui.

Daliana a apărut în viața lui Răzvan fi când acesta avea cea mai mare nevoie. Cei doi formează un cuplu extrem de sudat și, în ciuda faptului că activează în domenii diferite, se completează de minune. De fapt, acesta este și unul dintre marile plusuri din relația lor.

Daliana nu doar că se înțelege de minune cu Răzvan, ci și cu familia acestuia. Arhitecta s-a integrat foarte repede, iar copii prezentatorului o îndrăgesc foarte mult. Toți au relație specială, ba chiar și fosta soție a prezentatorului a cunoscut-o pe Daliana și pare că este foarte încântată de alegerea fostului ei partener.

Răzvan Simion a făcut marele anunț. Când va avea loc nunta cu iubita lui, Daliana
Social media

Răzvan Simion iubește și este iubit

Cât despre conexiunea dintre ei, Răzvan Simion spune că este cel mai frumos lucru care i s-a întâmplat în ultimii ani. Momentan, prezentatorul nu se grăbește să se căsătoreacă, dar nici nu exclude această posibilitate. Colegul lui Dani Oțil așteaptă ca lucrurile să se întâmple de la sine și nu vrea să influențeze cu nimic.

În plus, se pare că ncii Daliana nu pune presiune pe acest aspect. Cei doi se bucură de momentele petrecute împreună, dar și de proiecte pe care le au. Recent, Daliana a început să fie din ce în ce mai activă pe Youtube, iar asta îi ocupă aproape tot timpul.

„Iubita mea face foarte bine. Are proiecte care îi mănâncă foarte mult timp în amenajări interioare, acum a dezvoltat o platformă de Youtube. În rest, suntem mai bine ca niciodată. Ea este un suport pentru ceea ce fac eu în lumea asta, în media, cum sunt și eu un suport emoțional pentru ea pentru ce urmează să facă zilele astea. Veți vedea, veți afla dacă o să fie o nuntă între noi doi. Totul o să curgă într-un firesc care cu siguranță o să îl aflați și voi.”, a declarat, pentru Click!, Răzvan Simion.

Distribuie

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.