Pentru Raluka, ultimii ani au fost unii dintre cei mai productivi. Vedetei i-a mai mers mai bine ca niciodată din punct de vedere profesional și s-a reinventat. La finalul anului trecut, artista a ajuns la masa juraților de la „SuperStar România” și a demonstrat, încă o dată, că își merită din plin statutul.
Raluka a fost mereu prezentă în peisajul muzical, dar în ultimii ani a ajuns în atenția publicului mai mult ca niciodată. Artista a participat alături de prietena ei, Ana Baniciu la „Asia Express” și acela a fost un moment important în carieră. Capitalul de imagine a crescut considerabil, iar de atunci, proiectele au început să vină pe bandă rulantă.
Raluka a preferat să stea retrasă și să lase reușitele să vorbească pentru ea. Artista nu s-a lăudat niciodată cu victoriile ei, iar asta a lăsat mult loc de interpretare. Așa cum a afirmat și în podcastul lui Damian Draghici, vedeta a realizat că în multe situații a acționat greșit.
Raluka regretă faptul că nu a reușit să își creeze un personaj în jurul numelui ei. Aceasta este conștientă că în acest fel avea șanse să prindă mult mai mult la public. Acum, după atâția ani de carieră, vedeta nu mai planifică să se schimbe. Prietena Anei vrea doar să găsească un echilibru între personal și profesional.
Raluka este mereu stăpână pe situație
Din punct de vedere profesional, nu mai încape îndoială că este printre cele mai apreciate artiste de la noi. Din punct de vedere personal, mereu este loc de mai bine. Raluka nu s-a afișat niciodată cu partenerii ei, iar acest mister i-a făcut pe fani să fie mereu curioși.
În trecut, artista a fost asociată cu Pepe și s-a scris că cei doi ar forma un cuplu. Vedeta a ținut să clarifice totul și a spus, la momentul respectiv, că între ea și Pepe este o frumoasă relație de prietenie. Drept dovadă, artistul se iubește cu altcineva. Chiar dacă nu este niciun bărbat prezent în viața ei amoroasă, Raluka știe exact cum ar trebui să arate cel care vrea să îi cucerească inima.
„În primul rând, trebuie să fie bărbat! Avem o problemă în ziua de azi cu asta. Femeile au devenit extrem de independente și de puternice, iar bărbații invers”, a declarat artista în podcastul lui Damiam Drăghici.