Potrivit unui comunicat de presă trimis în cursul acestei zile, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, procurorii s-au sesizat din oficiu asupra cazului Doiniţei Marcan. Acum, mai mulţi medici au intrat în vizorul autorităţilor.
„Din aspectele relatate rezultă indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu (…) constând în aceea că în cadrul spitalului TBC din municipiul Arad, transformat în unitate pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul Sars-Cov 2 (coronavirus), începând cu data de 29.03.2020 şi până în prezent, nu ar fi fost respectate măsurile legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, sens în care pe de o parte conducerea spitalului nu a asigurat şi alocat personal medical în număr suficient (medici, asistenţi, infirmieri) pentru tratarea la timp a tuturor pacienţilor internaţi în acest spital. De asemenea, personalul medical existent în spital nu a acordat îngrijiri medicale la timp, ceea ce ar fi condus la decesul a cel puţin unei paciente internate în acest spital (posibil în salonul 17), care deşi se afla într-o stare gravă nu ar fi fost văzută de personalul medical”, arată comunicatul.
Anchetatorii au trimis dosarul poliţiştilor din Arad, pentru efectuarea unor cercetări mai ample. De acum, ancheta va continua sub supravegherea Parchetului, după ce femeia a reclamat că, în prima zi a săptămânii, o femeie bolnavă din salon a decedat în jurul orei 16,00, iar cadavrul a fost lăsat pe pat până la ora 22:00, în timp ce pacienta a stat cu uşa încuiată până când au venit autorităţile.
„În urma verificărilor s-a constatat că medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu nu şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu. Drept urmare, dr. Negrescu şi-a înaintat demisia, iar medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini, a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă. În legătură cu pacienta care a decedat şi ar fi rămas şase ore în salon, acest aspect încă se verifică pentru a stabili exact cine se face vinovat”, se precizează într-o comunicare a conducerii SCJU Arad.
De altfel, reprezentanţii unităţilor sanitare au anunţat că neîndeplinirea atribuţiilor se referă la faptul medicii nu au verificat pacienţii şi nu au efectuat vizitele.
„Îngrijorător este, în acest context, faptul că este posibil ca în spatele uşilor închise nevoile unor pacienţi să fie ignorate de cadrele medicale, situaţie pe care încercăm să o corectăm prin schimbările operate în organigrama secţiei”, preciza SCJU Arad.