Primul stat din lume care vrea să interzică, oficial, aplicația TikTok pentru toți cetățenii
TikTok reprezintă un adevărat pericol pentru cetățeni, este concluzia la care a ajuns un stat din America. Oficialii au ajuns la această ipoteză în urma mai multor studii, iar asta i-a ajutat să ia o decizie radicală. Și anume, aceea de a interzice sub orice formă TikTok-ul.
Montana este pe cale să devină primul stat din lume care interzice radical TikTok întregii populații. Platforma deținută de compania chineză ByteDance a fost acuzată, de-a lungul timpului de mai multe încălțări de reguli privind datele personale ale utilizatorilor.
Statul a propus o lege în acest sens. Dacă actul normativ va fi semnat de guvernatorul Greg Gianforte, legea va produce primele efecte din luna ianuarie. Reprezentanții TikTok nu au stat nici ei cu mâinile în sân. Au anunțat că vor ataca pe cale legală decizia statului Montana.
Legea a trecut mai departe cu 54 de voturi pozitive și 43 de voturi negative. Respectivul act legislativ susține că TikTok promovează activități periculoase pentru tineri. Aici sunt incluse aruncatul de obiecte în mașini sau stingerea focului dintr-o oglindă doar cu ajutorul corpului.

Pentru mulți, TikTok va rămâne o amintire
Legea propusă de statul Montana interzice magazinelor de aplicații să mai pună la dispoziția utilizatorilor TikTok. Dacă nu vor face asta, măcar să le interzică accesul celor care au deja aplicația instalată pe device-urile mobile.
„Vom continua să luptăm pentru utilizatorii și creatorii de pe TikTok din Montana”, au spus reprezentanții aplicației.
Interzicerea aplicației nu este de ieri de azi. Mai multe guverne din lume, printre care și cel al Statelor Unite ale Americii au interzis folosirea TikTok-ului la locul de muncă. În luna martie, președintele Joe Biden a comunicat companiei mamă, ByteDance să ia măsuri cu privire la anumite aspecte periculoase ale aplicației pe care o dețin.
Christopher Wray, directorul FBI, a spus într-o ședință de Senat în luna martie că aplicația „țipă” din toate părțitle cu probleme grave de securitate.





