Secția 20 de poliție a înregistrat, în ultimele zile, nu mai puțin de cinci noi plângeri penale pe numele preotului Visarion Alexa, conform surselor noastre. Toate persoanele care au făcut aceste plângeri reclamă fapte de agresiune sexuală.
Alte plângeri penale pe numele lui Visarion Alexa
Magistrații Tribunalului București au decis, astăzi, ca preotul Visarion Alexa să rămână sub control judiciar. Judecătorii au respins atât contestația procurorilor privind arestul preventiv, cât și contestația preotului de a fi pus în libertate.
În urmă cu o săptămână, Arhiepiscopia Bucureștilor a anunțat că a decis retragerea acestuia din funcția de paroh. De asemenea, preotul este obligat să informeze Marii Preoți din București despre evoluția dosarului. Instituția a menționat că, după sentința judecătorească și în funcție de aceasta, va comunica și sancțiunile pe linie bisericească pe care le va avea de suportat preotul Visarion Alexa.
De asemenea, comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a solicitat recent preotului Visarion Alexa o declarație personală, spunându-i să îi explice faptele de care este acuzat.
Conform unui comunicat al instituției Visarion Alexa, a recunoscut faptele pentru care este acuzat și ceea ce a vorbit în stenogramele devenite publice, însă a refuzat să ofere detalii amănunțite. El a explicat că avocata acestuia l-a sfătuit să fie reținut în declarații.
Abuzuri psihice asupra enoriașelor
Se pare că părintele Visarion Alexa nu și-ar fi abuzat doar sexual enoriașele sale. Cătălina, angajata unei librării de cărți religioase din București, din Piața Unirii. Aceasta susține că și ea este una dintre victimele preotului Alexa. În urmă cu doi ani, spune femeia, preotul ar fi lucrat-o psihic. Aceasta a precizat că nu s-a atins de corpul său, ci de mintea sa.
Femeia susține că, fiindcă nu a vrut să îl asculte și să facă ce îi spune el în legătură cu un băiat, părintele Visarion Alexa îi punea șefii, colegii și clienții de la librărie să se bage în viața ei personală, să o amenințe și să o jignească.