Pensiile din România vor crește în următorii ani conform noilor formule de calcul propuse în proiectul de lege aflat în lucru la Guvern. Conform informațiilor oferite de fostul președinte al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Doina Pârcălabu, veniturile seniorilor ar trebui să crească în ansamblu cu 16%. Totuși, există și pensii care cresc și cu peste 30%, fără indexarea cu rata inflației.
Cum vor crește pensiile în România
Potrivit specialiștilor de la Casa de Pensii, calculele au fost făcute pornind de la noua formulă de calcul, iar rezultatele arată că unele pensii vor crește și cu 30%, în timp ce altele vor crește cu alte procente.
De asemenea, există și pensii care nu vor crește, în funcție de numărul total de puncte acumulate. Prin respectarea principiului că niciun venit nu trebuie să fie diminuat, acele pensii vor rămâne la cuantumul actual.
Creșteri diferite în funcție de sex și stagiul de cotizare
O noutate în această lege este faptul că bărbaților le crește pensia mai mult decât femeilor, deoarece aceștia au avut un stagiul complet de cotizare de 30 de ani. Astfel, procentul cu care vor crește pensiile poate ajunge și la 30%.
Conform noilor calcule, persoanele care s-au pensionat între anii 2001 și 2008 vor înregistra creșteri de pensii cu procente în jur de 20 și 20,67%. Aceste creșteri sunt calculate în funcție de luna și anul nașterii, precum și luna și anul pensionării.
De exemplu, persoanele născute între ianuarie-martie 1944 și pensionate între ianuarie și martie 2007 pot ajunge la o creștere de pensie de 24%. Acest lucru se datorează adăugării unei luni la stagiul de cotizare pentru fiecare trei luni de pensionare.
Persoanele născute între iulie și septembrie 1946 și pensionate între lunile ianuarie și iulie 2010 ar putea înregistra creșteri de pensie de până la 30%. Aceste creșteri sunt rezultatul modificării indicele de corecție în toamna anului 2010 și atingerea numărului maxim de ani de cotizare la bărbați în anul 2015.
În ceea ce privește femeile, acestea vor putea înregistra o creștere de până la 12%, deoarece stagiul de cotizare a pornit de la 25 de ani.