Oana Radu este o cântăreață din România, care face furori cu noile sale apariții. În prezent femeia poate fi urmărită în cadrul emisiunii „Bravo, ai stil”, difuzată la Kanal D. 

Reclamă

Bianca Rus este o altă vedetă din România care participă la această emisiune. Cele două au ajuns în atenția publicului după ce s-au împrietenit. S-a presupus că așa cum Bianca a făcut o operație de micșorare a stomacului, Oana i-ar fi urmat exemplul.

Oana Radu a ținut să explice această neînțelegere pentru toți fanii săi. Femeia a scris o postare în care explică tot procesul cu lux de amănunte.

Reclamă

oana

Lumea m-a acuzat că mi-am operat stomacul și singura dovadă pe care aș putea să aduc este un ecograf care să ateste că nu mi-am operat stomacul, însă nu cred că ar fi potrivit pentru un artist să vină să facă asta la o emisiune TV.”, a scris Oana Radu pe rețelele de socializare.

Celebra cântăreață cântărea atunci când a apărut pentru prima dată la Tv aproape 110 kilograme. Femeia a dubutat în cadrul emisiunii „Vocea României”, aceasta fiind doar o rampă de lansare. În prezent, Oana Radu cântărește aproximativ 55 de kilograme și se simte foarte bine.

Întrebată cum a reușit, femeia a declarat că munca multă a contat. Aceasta a declarat că a renunțat la dulciuri, paste făinoase sau mese după ora 18. Acum Oana Radu se axează pe o alimentație echilibrată combinată cu mult sport.