Cazul preotului Visarion Alexa pare să capete o amploare tot mai mare. Noi victime ies la rampă și povestesc ce au pățit din cauza acestuia. Alte două femei și-au făcut curaj și au recunoscut că și ele au fost abuzate de către preot. Mai mult, se pare că practicile acestuia datează de mult și au fost semnalate, însă nu s-au luat măsuri.
Alte două femei au ieșit în față și susțin că au fost victimele preotului Visarion Alexa. Una dintre ele spune că a fost asaltată cu mesaje timp de două luni. Deși nu îi răspundea sau îi cerea să o lase în pace, preotul nu se oprea. Într-un final, femeia a mers la biserică pentru a clarifica situația, iar preotul Visarion Alexa a încercat să o sărute.
Femeia s-a revoltat atunci și a adus la cunoștința fostului purtător de cuvânt al Miropoliei ce se întâmplă. Însă, sesizările sale au fost ignorate și comportamentul preotului trecut cu vedere.
„Sunt una dintre victime, una care a mai găsit resurse să lupte. Vă rog să publicați aceste mesaje ca să se vadă modul în care acționa părintele Visarion Alexa. Că nu victima îi făcea avansuri. Două luni m-a asaltat cu mesaje ca acestea. Două luni în care am căzut psihic cumplit. Am mers la biserică să vorbim, în urma insistențelor și m-a sărutat în colțul gurii, fără voia mea.
Am înlemnit, m-am adunat și nu am mai călcat pe acolo. I-am arătat mesajele fostului purtător de cuvânt al Miropoliei. Se întâmpla acum 5-6 ani, dar le-a ignorat. Vreau să spun că insista până victima ceda și nu invers. Mi-a luat mult timp să îmi revin.”, a declarat femeia, în cadrul unei emisiuni de televiziune.
(CITEȘTE ȘI: Preotul Visarion Alexa „tace și face”! Decizie radicală luată în plin scandal: Ce i-a cerut avocatei)
„Ne convingea să nu dăm declarații”
De asemenea, o altă femeia susține ca trecut prin aceleași „tratamente”. Aceasta obișnuia să meargă des la Biserică, iar preotul ar fi pipăit-o de fiecare dată. Mai mult, în situația ei fiind și multe alte femei. Preotul avea grijă de fiecare dată să își justifice acțiunile prin intermediul unor așa zise învățături bisericești.
Se pare că practicile acestea erau atât de dese încât enoriașele ajunseseră chiar să cunoască preferințele preotului.
„Ne convingea să nu dăm declarații. O spunea preventiv, acum ne dăm seama și ne dădea câteo pildă. Că așa zice Dumnezeu că e bine să fim buni și să facem ce ne dictează sufletul. De cel puțin 30 de ori am fost pipăite fiecare în parte. Părintelui îi plăceau sănii în formă de pară. Ne-am dus de fiecare dată la biserică și am sperat că o să se potolească.”, a mai declarat o altă victimă.