Ministerul Afacerilor de Interne a făcut noi precizări cu privire la italianul infectat cu coronavirus care a călătorit recent în România. Aceștia au anunțat că a fost demarată o anchetă epistemologică pentru a identifica toate persoanele care au intrat în contact cu bărbatul. Totodată, fiecare persoană va fi supusă unor măsuri, în funcție de gradul de interactivitate cu cetățeanul italian.
„Referitor la cazul cetățeanului italian depistat pozitiv cu virusul COVID-19, potrivit informațiilor deținute la acest moment, inclusiv în baza datelor furnizate autorităților române de Protecția Civilă Italiană, rezultă că bărbatul a aterizat pe aeroportul din Craiova în data de 18 februarie a.c.”, au precizat reprezentanții MAI.
Sursa citată mai spune că „în perioada în care acesta a fost în România, a locuit în județul Gorj unde a luat contact cu soacra sa și cu alte persoane”.
MAI precizează că „la acest moment, s-a declanșat o anchetă epidemiologică, urmând a fi identificate cu exactitate toate persoanele cu care cetățeanul italian a intrat în contact”.