Nicolae Guță a fost scump la vedere în ultima perioadă. Manelistul a dat viața în lumina reflectoarelor pe un trai decent, fără apariții mediace. Deși, anunțase că s-a pocăit, Guță nu a putut sta departe de scenă, așa că a pregătit revenirea în domeniul muzical.
Fanii așteptau demult un semn de la Nicolae Guță și se pare că l-au și primit. După ani buni în care nimeni nu a mai știut mare lucru despre el, manelistul a dat vestea cea mare. Guță are de gând să lanseze o piesă nouă și deja a lucrat cu unul dintre cei mai buni producători de la noi. Manelistul nu a dat prea multe din casă, dar a dat de înțeles că ar trebui să se ferească colegii lui de breaslă.
Nicolae Guță, prima piesă cu Boier Bibescu
De data asta, Nicolae Guță a făcut echipă cu Boier Bibescu, cel care stă în spatele hiturilor semnate de Theo Rose. Având în vedere că cei doi s-au întâlnit la studioul de înregistrări, este foarte posibil ca manelistul să se fi adapta cerințelor actuale de pe piața muzicală.
Boier Bibescu a fost cel care a făcut marele anunț pe contul lui de TikTok. Videoclipul a stârnit un val de reacții, dar și de comentarii. Urmăritorii lui Bibescu au recunoscut că nu se așteptau la o asemenea revenire. Fanii sunt nerăbdători să vadă ce as scoate din mânecă Nicolae Guță de data asta. Cei care au văzut videoclipul numără zilele până la marea lansare.
„Al vostru, Nicolae Guță care nu v-a dezamăgit. Și nu vă va dezamăgi niciodată! Împreună cu Boier Bibescu, pregătim cea mai tare melodie. Vă pupăm!”, a transmis Nicolae în videoclipul de pe TikTok.
Pentru Boier Bibescu este o onoare să lanseze o piesă alături de Nicolae Guță. Bibescu a produs până acum numai hituri, iar fanii cred că nu se va dezice nici de data asta.
@boierbibescu Nu sunteti pregatiti pentru ce urmeaza ? #boierbibescu #NicolaeGuta #Regele #fy #4u #fyp #foryou #BigUPMusic ♬ sunet original – Boier Bibescu