Nicolae Guță și Narcisa Bălăban au trăit o adevărată frumoasă poveste de dragoste, în urmă cu mai mulți ani.

Cu bune și cu rele, ei au mers înainte, însă după multe certuri și împăcări au ajuns să își spună „adio” definitiv, în urmă cu mult timp. Manelistul și-a refăcut viața cu mai multe femei, iar  Narcisa a rămas alături de Alberto, fiul lor. 

Alberto este un copil talentat și inteligent, care continuă să își facă mereu părinții mândrii. Studiază pianul și a obținut foarte multe premii, de-a lungul timpului.

Câți ani are acum Alberto, fiul Narcisei Bălăban și al lui Nicolae Guță

Anii au trecut cu rapiditate, iar fiul celor doi este deja adolescent în toată firea. Alberto are 16 ani și este elev la unul dintre cele mai bune licee din capitală – Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”. Studiază pianul și este unul dintre cei mai talentații copii din generația lui. Pasiunea pentru muzică i-a adus foarte multe premii.

social media / arhivă personală

Narcisa Bălăban, reproșuri la adresa manelistului: „Regele Guţă care nu se implică”

Relația dintre Narcisa și Nicolae Guță a ținut mult timp ocupate ecranele de acasă și paginile revistelor de scandal. Mereu au existat controverse și reproșuri la mijloc și, mai mult decât atât, Narcisa îl acuza pe manelist că nu este un tată responsabil, așa cum se prezintă la televizor. În urmă cu ceva timp, Alberto a avut câteva probleme de sănătate, iar indiferența tatălui lui a revoltat-o pe Narcisa. Vedeta a adus mai multe reproșuri la adresa lui, fiind nemulțumită de atitudinea de care a dat dovadă.

„Alberto nu s-a simţit prea bine şi suntem la spital. Copilul ăsta nu e orice copil, e al Regelui Guţă. E tatăl copilului meu şi asta nu poate fi schimbat de nimic. Copilul meu are probleme de sănătate, nu se ştie încă ce are, dar nu e ceva grav. Aşteptăm rezultatele analizelor. Am zis să nu mai vorbesc, să nu îl mai deranjez, dar toate au o anumită limită. Uitaţi şi voi ce tată are băiatul meu: Regele Guţă care nu se implică şi nu îl interesează că acest copil e la spital. Aşa cum ştie să fie pentru alţi copii ai lui, aşa trebuie să fie şi pentru Alberto. Se bate cu cărămida în piept că el e cel mai bun tată, spune asta pe la toate emisiunile, dar nu e aşa.” spunea Narcisa Bălăban, în urmă cu mai mult timp.”