Reclamă

Simona Halep și-a făcut programul după Roland Garros. Fostul lider mondial a jucat ieri în turul 2 al turneului Grand Slam de la Paris. Celebra sportivă a întâlnit-o pe chinezoaica Qinwen Zheng (74 WTA) într-o partidă care a început la ora 15.30. A avut deja planul făcut pentru competițiile ce vor urma Openului Franței și s-a pregătit de întrecerea de la Wimbledon din Londra.

Se pare că Simona a fost eliminată de la Roland Garros. Acest lucru s-a întâmplat în turul 2 al turneului. A pierdut ultimele 12 game-uri ale meciului cu chinezoaica. Fosta lideră WTA a câștigat primul set, dar apoi i s-a făcut rău și a mai câștigat un singur game până la finalul partidei pe arena din Paris.

Ce a declarat Simona Halep după meci

Sportiva a învins-o pe Zheng după două seturi la începutul anului, în cadrul turneului Melbourne Summer Set 1. Acesta a avut loc înainte de Australian Open și a fost câștigat chiar de ea.

„Cred că am jucat cu ea o dată. E super-tânără, joacă foarte bine, aşa cum o fac multe alte jucătoare. Nu mai ţin bine minte partida cu ea, o să mă uit la meci, cred că am jucat pe hard dacă nu mă înşel. Va fi diferit, sunt ani diferiţi, suprafeţe diferite, noi ca jucătoare suntem diferite.

Fiecare meci de aici e o provocare, dar e normal, vorbim de un Grand Slam. Dar sunt aici pentru a răspunde acestor provocări. Vreau să mă concentrez pe jocul meu şi să dau tot ce pot, apoi vom vedea unde ajung.”, a spus Simona Halep, potrivit eurosport.ro

Momente dificile pentru Simona Halep- sportiva a fost eliminată de la Grand-Slamul din Franța. Motivele sunt neașteptate
Instagram

Ce a declarat Simona Halep înainte de meci

„Trebuie să câştig toate meciurile pe care le am de jucat (n.r. – ca să câștige la Roland Garros). Am nevoie să joc cât de bine pot, să fiu încrezătoare în fiecare meci. Dar pentru moment mă gândesc doar la meciul următor.

Apoi, dacă îl voi câştiga, mă voi raporta la următoarea partidă. O iau pas cu pas. Pun presiune enormă pe mine, pentru că îmi place presiunea, mă ajută să progresez, mă ajută să fiu concentrată.”, a spus sportiva, conform sursei citate.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro