Reclamă

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat joi că moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, ar putea deschide calea către pace în Orientul Mijlociu, dar a avertizat că războiul din Fâșia Gaza continuă. „Astăzi răul a primit o lovitură grea, dar sarcina noastră încă nu este realizată”, a spus Netanyahu într-un mesaj video.

„Familiilor ostaticilor le spun: acesta este un moment important din război. Vom continua cu toată forța până când toți cei dragi vouă, cei dragi nouă, vor fi acasă”, a adăugat premierul israelian. El a transmis și un avertisment către teroriștii Hamas: „Liderii voștri fug și vor fi eliminați”.

Potrivit postului de radio al armatei israeliene, Yahya Sinwar, principalul țintă în ofensiva Israelului în Gaza, a fost eliminat joi după-amiază. Ministrul de externe israelian, Israel Katz, a confirmat informația câteva ore mai târziu.

Sinwar a fost ucis în urma luptelor dintre trupele de infanterie israeliene și milițienii Hamas, în timpul unei patrule de rutină la Rafah, la extremitatea sudică a Fâșiei Gaza, a raportat presa israeliană, citând surse militare.

Yahya Sinwar, în vârstă de 61 de ani, a fost considerat creierul atacurilor teroriste din 7 octombrie 2023 în sudul Israelului, în care au fost ucise aproximativ 1.200 de persoane, iar alte 250 au fost răpite, devenind astfel cel mai căutat om de Israel de atunci. Născut într-o tabără de refugiați din Gaza, Sinwar a devenit liderul Hamas în același teritoriu în 2017.

Forțele de apărare israeliene au reacționat în urma atacului din 7 octombrie cu o serie de bombardamente intense urmate de o operațiune terestră în Fâșia Gaza. Ministerul Sănătății din Gaza a raportat că acțiunile militare israeliene au dus la moartea a cel puțin 42.438 de palestinieni și rănirea a 99.246. Războiul continuă, iar Israelul și-a reafirmat determinarea de a aduce toți ostaticii acasă.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro