Rochia de mireasă a avut întotdeauna nuanțe deschise, care trimit la puritate, curăție, delicatețe. În timp, moda și trendurile au dus la o reală schimbare în ceea ce privește rochia de mireasă. Dantela de nuanțe diferite, pietre prețioase sau materiale aparte au împânzit acest sector al designului vestimentar. Totuși, rareori, miresele au optat pentru o nuanță mai închisă a rochiei purtate în ziua cea mare.
Rochia neagră, purtată de o mireasă îndrăzneață
Cu siguranță rochia de mireasă este aleasă în funcție de stilul și personalitatea purtătoarei. Dacă unele femei adoră rochiile ample de prințese, altele preferă cele care urmează linia corpului. De altfel și la capitolul materiale, lucrurile stau exact la fel.
Multe mirese preferă dantela și broderiile, iar altele aleg materiale cu densitate mai mare precum taftaua. La capitolul culoare însă, gusturile sunt de-a dreptul subiective. Albul pur este ales de unele mirese pentru rochiile lor. De altfel, multe dintre doamnele care ajung la altar preferă culoarea ivoire sau „a untului”, cum este cunoscută în popor.
Puține femei care ajung la altar au curajul de a purta alte culori îndrăznețe. O mireasă a devenit virală în mediul online după ce a ales să apară la nunta ei în negru.
Mireasa îndrăzneață a ales o rochie sirenă cu un voal aparte. Toți invitații au rămas muți de uimire când au văzut-o. De altfel, atât mirele cât și cavalerii de onoare au păstrat aceeași notă sobră.
Citește și
În mediul online, video-ul cu mireasa îmbrăcată în negru a stârnit controverse. Mulți dintre internauți au precizat că mai degrabă ar arăta precum o văduvă. Alții i-au transmis aprecieri pentru curajul de a fi diferită la propria nuntă.
Se spune însă că negrul aduce ghinion. Mai mult, alegerea unei astfel de ținute pentru ziua nunții ar aduce mai târziu multe lacrimi și nefericire. Nu toate miresele țin însă cont de aceste prejudecăți.