Mihai Trăistariu îmbină de la un timp utilul cu plăcutul.

Artistul merge și susține concerte acolo unde este chemat, dar nu uită nici de afacerile lui. Acesta deține nici mai mult, nici mai puțin de șase apartamente la malul mării care îi aduc, anual, un profit uriaș.

Mihai Trăistariu a așteptat să se deschidă sezonul estival cu sufletul la gură. Este perioada lui preferată din asta, iar asta pentru că deține apartamente în zone cheie de la malul mării. În fiecare an, locuințele lui sunt asaltate de clienții dornici să petreacă pe malul mării. Însă, asta vine la pachet și cu anumite dezavantaje.

Anul trecut a fost un an bun pentru Mihai, din punct de vedere financiar. Proprietățile lui s-au închiriat constant și i-au adus un profit de 20.000 de euro. Artistul nu a spart banii, ci i-a investit cu cap. Acesta s-a plâns mereu din cauza ratelor pe care le are, așa că banii i-au acoperit jumătate din credit.

Din păcate, anul acesta, Mihai Trăistariu nu a mai avut parte de același succes. Deși apartamentele s-au închiriat una-două, artistul a rămas cu un gust amar. Turiștii pe care i-a cazat nu au fost cei mai ok, așa că daunele produse de aceștia se ridică la nivelul miilor de euro.

mihai trăistariu
social media

Mihai Trăistariu privește orice eveniment neplăcut ca pe o lecție

Revoltat pe întreaga situație, dar și pe educația celor care i-au trecut pragul, Mihai a transmis un mesaj tranșant tuturor celor care vor să se cazeze la el. Este pentru prima dată când artistul trece prin așa ceva și, evident, vrea să fie și ultima dată.

1. La unul din apartamente au rupt capul de duș. De rușine, au lăsat pe masă 27 de lei și-o sticlă de vin roșu. Pentru reparații probabil, sau ca să-i iert. I-am iertat. Se mai întâmplă.

2. La un alt apartament, au rupt suportul de la hârtia igienică. Nu-i nimic! Îl lipim cu SuperGlue.

3. La un alt apartament, doamna căreia i-a venit ciclul nu și-a pus pampers. Nu-i nimic! Cumpărăm altă pilotă.

4. La un alt apartament, nu mai merge telecomanda de aer condiționat. Am schimbat bateriile și nimic. Probabil, au izbit-o de pereți când s-au bătut. Nu-i nimic. Cumpărăm alta.

Deși recunoaște că pagubele l-au cam dat peste cap din punct de vedere financiar, artistul nu are de gând să renunțe la turism. Cel puțin, nu acum, când totul merge ca pe roate la malul mării, pe litoral.