În timpul sezonul estival, Mihai Trăistariu a închiriat șase apartamente la malul mării. Afacerea s-a dovedit a fi una profitabilă, având în vedere că acesta a câștigat nu mai puțin de 30.000 de euro. Cum suma câștigată, artistul are planuri mari. Iată ce vrea să facă.
CITEȘTE ȘI – Mihai Trăistariu are grijă de 400 de căței. Cum se descurcă artistul cu toate patrupedele
Văzând că îi merg bine afacerile, Mihai Trăistariu se gândește la o nouă metodă de a-și rotunji veniturile. Acesta vrea să-și deschidă o pensiune în Piatra Neamț. Artistul are deja terenul, acesta fiindu-i oferit în momentul în care a devenit cetățean de onoare al orașului Piatra Neamț, orașul său natal.
Mihai Trăistariu: „Mi-a mers bine, am câștigat bani frumoși”
De altfel, Mihai Trăistariu se gândește ca la bătrânețe să se stabilească definitiv în acest oraș.
„Eu sunt cetățean de onoare al orașului Piatra-Neamț, după Eurovision m-au făcut, prin 2009. Mi-au dat titlul, o medalie, o diplomă, un loc de veci, un teren de vreo 500 metri pătrați, undeva la marginea orașului, nu l-am văzut niciodată, dar o să merg la primărie ca să văd unde este exact, și mai am și gratuitate pe mijloacele de transport în comun, pe autobuze și pe microbuze.
Spre bătrânețe, mă voi muta definitiv la Piatra-Neamț, însă până atunci voi ridica pe acel teren o pensiune.Aș trăi în liniște deplină, la aer curat, mie oricum îmi place turismul, mi-a mers bine, am câștigat bani frumoși.” a declarat Mihai Trăistariu pentru ego.ro
Cântărețul merge destul de des la Piatra Neamț pentru a-și vizita fratele, Vasile Trăistariu. Acesta este pictor, iar Mihai l-a ajutat în repetate rânduri.
„În ultima vreme se descurcă și singurel, îl vizitez adesea, când merg la Piatra-Neamț, am grijă să nu îi lipsească nimic, să fie la zi cu plățile.” a mai spus Mihai Trăistariu pentru sursa citată